x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Toti pentru unul - Congresul contra FBI

Toti pentru unul - Congresul contra FBI

de Irina Cristea    |    26 Mai 2006   •   00:00
Toti pentru unul - Congresul contra FBI

Membrii Congresului SUA strang randurile in jurul colegului a carui casa a fost perchezitionata de FBI. Ei acuza agentia federala de abuz, in ciuda dovezilor gasite de anchetatori.

O perchezitie efectuata de FBI la domiciliul unui membru al Congresului SUA a provocat reactii dure din partea colegilor acestuia.

TEAMA? Potrivit presei din SUA, principalii lideri politici din Legislativul american nu sunt de acord cu demersul agentiei federale, care i-a organizat un flagrant democratului William Jefferson, surprinzandu-l in timp ce lua o mita de 100.000 de dolari si gasindu-i in casa 90.000 de dolari ascunsi in congelator. Presedintele Camerei Reprezentantilor, din care face parte Jefferson, a tunat si-a fulgerat in mod public fata de maniera in care FBI a condus ancheta. Republicanul Dennis Hastert a cerut chiar ca obiectele confiscate la perchezitie sa fie returnate proprietarului. "Nu incercam sa aparam pe cine stie cine, ci dorim sa protejam prerogativele Camerei, garantate de Constitutie", a spus Hastert. Potrivit unor surse citate de AFP, presedintele Camerei Inferioare a Congresu- lui a fost atat de suparat pe FBI, incat l-a abordat pe presedintele George W. Bush de trei ori in doar o saptamana.

PREMIERA. Perchezitia este prima care vizeaza domiciliul unui membru al Congresului. Potrivit unui comunicat cosemnat de presedintele Camerei Reprezentantilor si de liderul democrat al acestui for, ea ar viola "principiile constitutionale menite sa protejeze poporul american de abuzul de putere". De asemenea, presedintele Comisiei pentru Afaceri Juridice a Camerei a anuntat ca membrii acesteia se vor reuni saptamana viitoare, cand erau, teoretic, in concediu, pentru a dezbate "cazul Jefferson".

INCA UNUL. In timp ce isi canalizeaza energia spre a bloca demersul FBI la adresa colegului democrat, presedintele Camerei Reprezentantilor ar putea avea el insusi probleme de rezolvat cu agentia federala. Presa americana citata de Reuters a anuntat ca Dennis Hastert ar face obiectul unei anchete FBI. Desi oficiali din Departamentul Justitiei au dezmintit informatia, ABC News citeaza surse anonime potrivit carora Hastert ar fi implicat in trafic de influenta si coruptie. Purtatorul de cuvant al congresmanului a cerut ca ABC sa retracteze afirmatiile, in baza pozitiei exprimate de Departamentul de Justitie.

EXPLICATIE
"Nu incercam sa aparam pe cine stie cine, ci dorim sa protejam prerogativele Camerei, garantate de Constitutie" - Dennis Hastert, presedintele Camerei Reprezentantilor
×
Subiecte în articol: externe preşedintele camerei