x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe TRAGEDIE AVIATICĂ în Algeria: Peste 100 de militari şi familiile lor au murit, după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit

TRAGEDIE AVIATICĂ în Algeria: Peste 100 de militari şi familiile lor au murit, după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit

11 Feb 2014   •   15:32
TRAGEDIE AVIATICĂ în Algeria: Peste 100 de militari şi familiile lor au murit, după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit

Un avion militar de transport s-a prăbuşit marţi în estul Algeriei, peste o sută de persoane aflate la bord pierzându-şi viaţa, a anunţat postul privat de televiziune Ennahar TV, citat de BBC News. Avionul ar fi căzut în regiunea muntoasă din provincia Oum El Bouaghi.

"Nu există niciun supravieţuitor", a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, o sursă din securitate. Sursa menţionată a mai afirmat că victimele sunt 99 de pasageri şi patru membri ai echipajului.

Conform unor surse militare algeriene, citate de RIA Novosti, aeronava, de tip Hercules C130, se îndrepta spre o bază aeriană din Constantine, situată în vestul ţări, iar la bord se aflau militari şi familiile acestora. Autorităţile nu au furnizat un număr exact al victimelor, sperând totuşi ca ambulanţele trimise în zonă să găsească supravieţuitori.

Potrivit site-ului de știri Elwatannews, la bordul aeronavei s-ar afla 123 de persoane, iar postul local TV Al-Nahar a raportat 119.


×