x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tragedie în Coreea de Nord! Peste 200 de oameni au murit după ce poligonul de teste nucleare s-a prăbuşit!

Tragedie în Coreea de Nord! Peste 200 de oameni au murit după ce poligonul de teste nucleare s-a prăbuşit!

31 Oct 2017   •   15:14
Tragedie în Coreea de Nord! Peste 200 de oameni au murit după ce poligonul de teste nucleare s-a prăbuşit!

Peste 200 de persoane ar fi murit în urma prăbuşirii unui tunel în Coreea de Nord, în muntele unde a fost efectuat cel mai recent test nuclear subteran.

Aproximativ o sută de persoane care lucrau în incinta poligonului de teste Punggye-ri şi-au pierdut viaţa după prăbuşirea tunelului, incident care s-a produs în jurul datei de 10 septembrie, relatează agenţia Reuters, preluând informaţii difuzate de televiziunea Ashai.

Ulterior, în cursul unei operaţiuni de salvare, s-a produs un nou colaps, astfel că este posibil ca bilanţul victimelor să se situeze la peste 200 de morţi, potrivit Mediafax.

Experţii afirmă că o serie de seisme şi alunecări de teren în zona unde a fost efectuat cel mai recent test nuclear nord-coreean, pe data da 3 septembrie, indică faptul că regiunea a fost destabilizată, sugerând că poligonul Punggye-ri ar putea să nu mai fie utilizabil pentru testarea de arme nucleare.

Coreea de Nord afirmă că pe data de 3 septembrie a testat o bombă cu hidrogen în poligonul de încercare Punggye-ri, aflat sub muntele Mantap.

Testul nord-coreean a fost confirmat de seismologi, care au anunţat că un cutremur cu magnitudinea de 6,1 pe scara Richer s-a înregistrat în urma incidentului.

Nam Jae-chol, şeful Administraţiei de Meteorologie din Coreea de Sud, a avertizat luni că efectuarea de noi teste cu arme nucleare la Punggye-ri ar putea cauza prăbuşirea muntelui şi eliberarea de materiale radioactive în atmosferă.

"Pe baza analizei imaginilor din satelit afirmă că există un spaţiu gol, de aproximativ 60 de metri pe 100 de metri, sub Muntele Mantap", a declarat oficialul sud-coreean.

Oamenii de ştiinţă chinezi au emis avertizări similare, sugerând că materialul radioactiv s-a putea împrăştia în "toată emisfera" în cazul prăbuşirii muntelui.Observator.tv

×