24 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 274 sunt date dispărute sâmbătă după naufragiul unui feribot în cursul nopţii trecute în Arhipelagul Filipinelor ca urmare a coliziunii navei cu un cargou, potrivit unui nou bilanţ difuzat de autorităţi.
Feribotul "Thomas Aquinas" transporta 870 de pasageri şi membri ai echipajului în momentul scufundării sale, care a avut loc în mai puţin de o oră, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în largul portului Cebu, din centrul arhipelagului.
Doar 572 de oameni au fost salvaţi, a declarat purtătorul de cuvânt al pazei de coastă filipineze, Luis Tuason.
Sâmbătă, elicoptere şi nave de salvare încercau să găsească supravieţuitori în largul Cebu, al doilea oraş ca mărime din Filipine.
Potrivit autorităţilor, s-ar putea ca unele dintre persoanele date dispărute să fi fost luate la bord de către vapoarele de pescuit care s-au alăturat operaţiunilor de salvare.