x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tragerea de 14 milioane de euro la Loto in Germania. Ce s-a intamplat dupa ce au fost extrase bilele

Tragerea de 14 milioane de euro la Loto in Germania. Ce s-a intamplat dupa ce au fost extrase bilele

09 Apr 2013   •   11:30
Tragerea de 14 milioane de euro la Loto in Germania. Ce s-a intamplat dupa ce au fost extrase bilele
O loterie regională din Germania a anulat numerele câştigătoare, pe motiv că extragerea a fost greşită. Din cauza unei defecţiuni tehnice, în urnă au ajuns numai 47 dintre cele 49 de bile.

Loteria a apucat să facă publice numerele înainte ca cineva să-şi dea seama de greşeală.

În asemenea cazuri regulamentul spune că extragerea este invalidă, aşa că cine s-a crezut câştigător s-a bucurat prea devreme.

Loteria n-a anunţat dacă cineva ghicise toate cele şase numere, însă, dacă a existat un câştigător, acesta are toate motivele să fie supărat: probabilitatea de a câştiga la 6 din 49 este de unu la aproape 14 milioane.

Sursa: nodeju.com


×
Subiecte în articol: loterie gemania castig extragere