x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trei jurnalişti occidentali, reţinuţi de armata libiană

Trei jurnalişti occidentali, reţinuţi de armata libiană

22 Mar 2011   •   10:31
Trei jurnalişti occidentali, reţinuţi de armata libiană
Sursa foto: /Reuters

Doi jurnalişti de la AFP şi un fotograf de la Getty Images au fost reţinuţi de armata libiană, anunţă AFP. Cei trei au fost daţi dispăruţi săptămâna trecută, după ce nimeni nu a mai primit informaţii de la ei timp de mai multe zile.

Dave Clark, în vârstă de 38 de ani, şi Roberto Schmidt, în vârstă de 45 de ani, au trimis un e-mail în care anunţau că intenţionează să meargă, sâmbătă, la circa 30 de kilometri de Tobruk pentru a se întâlni acolo cu opozanţi ai regimului liderului Muammar Gaddafi. Cei doi erau însoţiţi de un fotograf al agenţiei Getty Images, Joe Raedle.

Aceştia nu sunt primii jurnalişti care s-au confruntat cu probleme în Libia. Postul de televiziune Al-Jazeera, cu sediul în Qatar, a declarat săptămâna trecută că patru dintre jurnaliştii săi, între care un norvegian şi un britanic, sunt deţinuţi de autorităţi la Tripoli.

Alţi patru jurnalişti ai New York Times au fost daţi dispăruţi de marţi în estul Libiei.

Pe 12 martie, un cameraman al Al-Jazeera, din Qatar, a fost ucis într-o ambuscadă în apropiere de Benghazi. (V.M.)

×