x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Trib indian, descoperit în inima junglei amazoniene

Trib indian, descoperit în inima junglei amazoniene

Publicat la 24 Noi 2010 13:03 Modificat la 24 Noi 2010 13:03
Trib indian, descoperit în inima junglei amazoniene

Autorităţile din Peru au dat publicităţii imagini ale primei intalniri cu un trib din Amazon ce nu fusese contactat pana de curand.

Înregistrarea a fost realizată în Rezervaţia Kugapakori Nahua Nanti, de către angajaţi ai Institutului Naţional de Dezvoltare al populatiilor din Anzi, amazoniene şi afro-peruviene (Indepa). Imaginile au fost filmate anul trecut, insa abia acum au fost date publicităţii.

Reprezentanţii Indepa s-au întâlnit cu tribul indigen în august 2009, în timp ce monitorizau punctele de control instalate pentru a preveni intrarea în rezervatie a persoanelor neautorizate, în special a tăietorilor de lemne, informează ITN.

Filmul, care a fost prezentat la Muzeul National din Lima, îi arată pe membrii tribului amazonian interacţionând cu angajaţii Indepa.

"Credem că primul contact a fost realizat deoarece indigenii au coborât de-a lungul fluviului în căutare de mâncare. Avem imagini şi am reuşit să interacţionăm cu ei, pentru a vedea cum îşi duc traiul zilnic. Am putut să le aducem şi unelte pe care le-au folosit la vânat, pescuit şi gatit", a declarat preşedintele Indepa, Mayta Capac Alatrista.

 

×