Cel puţin 27 de persoane au fost ucise şi alte peste 80 rănite sâmbătă într-un triplu atentat sinucigaş comis într-o piaţă din insula ciadiană Loulou Fou, din lacul Ciad, a indicat o sursă din domeniul securităţii din N'Djamena, relatează AFP.
''Trei kamikaze şi-au detonat încărcătura explozivă în trei locuri diferite în piaţa din Loulou Fou, pe o insulă din lacul Ciad'', a declarat pentru AFP, sub rezerva anonimatului, o sursă din domeniul securităţii, adăugând că exploziile s-au soldat'' cu 30 de morţi, inclusiv cei trei terorişti, în rândul populaţiei civile şi peste 80 de răniţi.
Regiunea respectivă este în prezent sub stare de urgenţă ca urmare a unor atentate sinucigaşe precedente comise de către islamiştii nigerieni ai Boko Haram, grupare care s-a raliat organizaţiei Statul Islamic (SI).