x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Troc pentru Constitutie

Troc pentru Constitutie

27 Mai 2005   •   00:00

Liderii europeni au strans randurile in ultimul ceas, facand apeluri disperate pentru ca cetatenii lor sa accepte proiectul Constitutiei Europene. Cele mai mari eforturi se fac in Franta, unde un referendum pe aceasta tema are loc maine.

  • de IRINA CRISTEA
  • DISPERAT. Chirac este gata sa isi sacrifice premierul pentru a vedea adoptata Constitutia
    Presedintele Frantei, Jacques Chirac, s-a adresat din nou natiunii, pentru a-i convinge pe oameni sa aprobe proiectul Constitutiei la referendumul de maine. Intr-un discurs solemn adresat alegatorilor, Chirac a avertizat asupra implicatiilor negative pe care le-ar avea respingerea documentului, in conditiile in care sonajele de opinie indica o victorie a taberei opozantilor proiectului.

    OFERTA. In stradania de a aduce cat mai multe argumente in favoarea proiectului, presedintele le-a explicat chiar francezilor sa nu confunde votul de maine cu un vot de incredere la adresa guvernului condus de Jean-Pierre Raffarin. "Decizia in fata careia ne aflam depaseste cu mult clivajele politice traditionale, nu este vorba despre a spune da sau nu guvernului", a spus Chirac. Acest argument nu a fost aruncat in lupta intamplator. Sondajele efectuate au demonstrat ca electoratul de stanga intentioneaza sa se pronunte intr-o mare masura impotriva ratificarii Constitutiei, nu neaparat pentru ca nu ar fi de acord cu prevederile documentului, ci mai mult pentru a sanctiona guvernul Raffarin, a carui lipsa de popularitate a atins cele mai ridicate cote.

    De altfel, analistii politici citati de presa internationala nu-l mai vad mult in functie pe Raffarin, care ar putea fi indepartat din fruntea executivului indiferent de rezultatul referendumului de maine. O aluzie in acest sens a facut insusi Chirac, care, in timpul discursului, le-a oferit, practic, francezilor nemultumiti capul lui Raffarin. "In timpul dezbaterii (pe tema Constitutiei) nu a fost vorba numai despre Europa, stiu asta. Au fost exprimate nelinisti si asteptari. Sunt perfect constient de acest lucru. Voi raspunde oferind un nou impuls actiunii noastre", a sunat mesajul prezidential.

    IN OLANDA. Tensiunea creata in jurul Constitutiei este mai redusa in Olanda, tara care organizeaza un referendum pe aceasta tema la 1 iunie. Desi sondajele indica o victorie clara a taberei "Nu", un astfel de rezultat nu este interpretat de guvernanti drept startul unei perioade de criza.

    VESTI BUNE
    Germania a ratificat, ieri, prin vot parlamentar, Constitutia europeana, dand sperante ca exemplul sau va atrage un rezultat pozitiv la Paris. Tot ieri, ambasadorul la Bucuresti al acestei tari, Wilfried Gruber, le-a cerut romanilor sa se mobilizeze pentru ca, in urmatoarele 19 luni, sa inlature obstacolele ramase in calea aderarii. "Germania se va bucura sa colaboreze cu Romania, si spera ca acect lucru sa se intample din ianuarie 2007, la continua dezvoltare a UE", a spus Gruber, al carui mesaj intervine dupa ce opozitia germana a anuntat ca va cere amanarea aderarii Romaniei si a Bulgariei.

    ×
    Subiecte în articol: externe