Informația apare într-o declarație financiară oficială de 927 de pagini, publicată în această săptămână de US Office of Government Ethics (OGE), care detaliază veniturile și interesele financiare ale președintelui american, transmite Euronews.
Peste 10,7 milioane de dolari pentru documentarul „Melania”
Potrivit documentelor oficiale, Donald Trump a primit 10,71 milioane de dolari sub formă de taxă de licențiere din partea Amazon MGM Studios pentru documentarul „Melania”. Filmul, regizat de Brett Ratner, a fost lansat în acest an și urmărește viața primei-doamne a SUA.
Presa americană relata anterior că Amazon ar fi plătit aproximativ 40 de milioane de dolari pentru drepturile asupra documentarului, dintre care 28 de milioane de dolari ar fi ajuns direct la Melania Trump. Ulterior, compania ar fi investit încă aproximativ 35 de milioane de dolari în promovarea producției.
Documentele publicate de autoritățile americane arată că Donald Trump a declarat venituri totale de peste 2,2 miliarde de dolari în ultimul an. Sumele provin din mai multe surse, inclusiv afaceri imobiliare, contracte de licențiere sau produse comerciale care poartă marca Trump. De asemenea mai sunt menționate și înțelegeri judiciare plus alte activități comerciale. În același timp, declarația indică faptul că afacerile familiei Trump din domeniul criptomonedelor au generat peste 1 miliard de dolari în primul an al noului mandat prezidențial.
Publicarea documentelor a alimentat din nou criticile opoziției democrate privind relația dintre activitatea politică și interesele comerciale ale familiei Trump. Senatoarea democrată Elizabeth Warren a cerut reguli mai stricte privind implicarea oficialilor americani în industria criptomonedelor și a susținut că viitoarea legislație ar trebui să împiedice președintele, vicepreședintele, membrii administrației și familiile acestora să obțină profituri din acest sector. La rândul său, guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, l-a descris pe Donald Trump drept „cel mai corupt președinte din istoria Americii”, într-o reacție publicată după apariția declarației financiare.
Administrația Trump respinge însă orice suspiciune de conflict de interese. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly, a declarat că nici președintele și nici membrii familiei sale „nu s-au implicat și nu se vor implica în conflicte de interese”. Aceasta a susținut că măsurile adoptate de administrație urmăresc dezvoltarea economiei și transformarea Statelor Unite într-un lider al industriei criptomonedelor.
În luna mai, fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a afirmat că achiziționarea documentarului nu a avut motivații politice. El a declarat pentru CNBC că producția a avut rezultate bune atât în cinematografe, cât și pe platforma de streaming și că interesul publicului pentru Melania Trump a justificat investiția companiei. Documentarul „Melania” a generat însă reacții împărțite încă de la lansare, fiind criticat de o parte a presei pentru tonul favorabil familiei Trump și pentru relația comercială dintre Amazon și actualul președinte al Statelor Unite.
(sursa: Mediafax)

