x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump critică companiile de social media pentru că au reduc la tăcere „milioane de oameni”

Trump critică companiile de social media pentru că au reduc la tăcere „milioane de oameni”

24 Aug 2018   •   16:45
Trump critică companiile de social media pentru că au reduc la tăcere „milioane de oameni”

Preşedintele american Donald Trump a criticat vineri companiile de social media, despre care a afirmat că au redus la tăcere 'milioane de oameni' prin cenzură, transmite Reuters. 

În postarea sa pe Twitter, preşedintele nu a menţionat numele niciunei companii. Marţi, Facebook, Twitter şi Alphabet Inc. au şters sute de conturi având legătură cu o presupusă campanie de propagandă iraniană, în timp ce Facebook a eliminat o a doua campanie despre care a afirmat că are conexiuni cu Rusia. 

'Giganţi Social Media reduc la tăcere milioane de oameni. Nu pot face acest lucru chiar dacă asta înseamnă că trebuie să continuăm să auzim Fake News ca CNN, ale cărui ratinguri au suferit grav. Oamenii trebuie să îşi dea seama ce e real şi ce nu e, fără cenzură!', a notat Trump pe Twitter. 

Comentariile preşedintelui au loc pe fondul monitorizării în creştere a industriei de social media de către Congresul american cu privire la combatarea propagandei străine. 

Trump a formulat în ultimele săptămâni îngrijorări legate de acţiunile acestor companii. Într-un interviu pentru Reuters, el a declarat luni că este 'foarte periculos' pentru companii de social media precum Twitter sau Facebook să reducă la tăcere voci pe platformele lor. 

Serviciile de informaţii ale SUA au concluzionat că Rusia a încercat să influenţeze alegerile prezidenţiale din SUA din 2016 prin hacking şi alte acţiuni, inclusiv prin folosirea reţelelor de social media pentru campanii de influenţare a alegătorilor. 

Trump a criticat săptămâna trecută industria de social media, susţinând fără dovezi că 'discriminează total voci republicane/conservatoare'. 

Postările respective pe Twitter au survenit după ce Apple, YouTube şi Facebook au înlăturat unele conţinuturi postate de Infowars, un site administrat de Alex Jones, un promotor al teoriilor conspiraţiei. Contul personal de Twitter al lui Jones a fost suspendat temporar pe 15 august. 

Reprezentanţi ai companiilor Twitter şi Facebook nu au comentat deocamdată recenta postare a lui Trump.

AGERPRES

×