x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump: Soluţia a două state la conflictul israeliano-palestinian "funcţionează cel mai bine"

Trump: Soluţia a două state la conflictul israeliano-palestinian "funcţionează cel mai bine"

26 Sep 2018   •   18:38
Trump: Soluţia a două state la conflictul israeliano-palestinian "funcţionează cel mai bine"

Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat miercuri sprijinul pentru o soluţie a două state, fiind primul indiciu că susţine soluţia acceptată la nivel internaţional pentru conflictul israeliano-palestinian, relatează dpa. 

"Sunt de acord cu soluţia a două state", a spus Trump în timpul unei întâlniri cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, în marja Adunării Generale a ONU la New York. ''Cred că acesta funcţionează cel mai bine'', a spus el. 

Administraţia Trump a evitat până acum să facă declaraţii de sprijin pentru soluţia a două state, care presupune existenţa unui stat independent palestinian alături de Israel. 

Netanyahu s-a abţinut de asemenea ani de zile să susţină crearea unui stat palestinian. 

În timpul mandatului preşedintelui Trump, Casa Albă a schimbat radical politica susţinută de zeci de ani de către SUA faţă de palestinieni prin refuzul de a sprijini un stat palestinian şi prin recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului. 

Trump a spus că doreşte să încheie un acord de pace israeliano-palestinian până la sfârşitul primului său mandat şi a declarat că palestinienii "se întorc la masa" negocierilor. 

La rândul său, liderul palestinian Mahmoud Abbas a declarat că SUA s-au descalificat ca mediator în Orientul Mijlociu şi a respins un plan de pace al SUA în curs de elaborare. 

Abbas cere crearea unui stat palestinian în Cisiordania, Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est, zonele pe care Israelul le-a capturat în timpul Războiului de Şase Zile din 1967. 

Un lider palestinian a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui Donald Trump favorabile unei soluţii a două state, apreciind că acestea contrazic acţiunile "distructive" ale administraţiei americane cu privire la conflictul israeliano-palestinian. 

"Afirmaţiile americanilor contravin acţiunilor lor, iar acţiunile lor distrug în mod clar orice posibilitate a unei soluţii a două state", a declarat Hossam Zomlot, şeful misiunii diplomatice palestiniene la Washington, a cărei închidere a fost ordonată recent de administraţia americană.

AGERPRES

×