PE ULTIMA SUTĂ ● Putin îi propune lui Bush să se unească teritorial
Preşedintele rus, Vladimir Putin, va discuta cu omologul său american, George W. Bush despre un plan referitor la construcţia unui tunel care să facă legătura între Rusia şi SUA.

Preşedintele Bush, care la prima întâlnire cu Putin, în urmă cu şapte ani, ar fi reuşit după spusele sale să pătrundă în sufletul liderului de la Moscova, va trebui să-şi folosească şi acum şarmul pentru a face faţă discuţiilor ce vor avea loc la casa de vacanţă a lui Vladimir de la Soci.
BANI DE LA ABRAMOVICI. Potrivit ediţiei online a săptămânalului britanic The Sunday Times, şeful statului rus intenţionează să-i prezinte omologului său american planul de construire a unui tunel cu o lungime de aproximativ 103 kilometri, care ar trece pe sub Strâmtoarea Bering, din regiunea Ciukotka, din Extremul Orient rus, şi până în statul american Alaska. Costul lucrărilor este estimat la 42 de miliarde de euro. Sunday Times scrie că magnatul Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea şi guvernator al regiunii ruse Ciukotka, a investit deja cel puţin o sută de milioane de euro în cea mai mare lucrare de foraj din lume, dar a negat că aceasta ar avea vreo legătură cu proiectul de tunel. Proiectul tunelului care va lega cele două continente există încă de pe vremea ţarului Nicolae al II-lea, la începutul secolului al XX-lea, dar a fost abandonat în perioada sovietică. Dacă va fi construit, tunelul va permite crearea unei legături feroviare între Londra şi New York, mai scrie revista.
Atât la Washington, cât şi la Moscova, responsabilii politici consideră discuţiile dintre cei doi lideri ca fiind o oportunitate de a detensiona relaţiile dintre Rusia şi ceilalţi membri ai NATO. Dorinţa SUA de a coopta Georgia şi Ucraina în NATO riscă să afecteze serios relaţiile Moscovei cu Washingtonul şi cu NATO.

Turneu
Bush a surprins pe toată lumea atât de la Washington, cât şi de la Moscova când a acceptat, la sfârşitul săptămânii trecute, invitaţia lui Putin de a vizita staţiunea Soci de la Marea Neagră, la 5 şi 6 aprilie. Este ultima dată când cei doi se vor întâlni ca şefi de stat. Bush se va baza pe "chimia" personală dintre el şi Putin pentru a reuşi diminuarea tensiunilor dintre cele două ţări, comentează agenţia Reuters. Pe agenda preşedintelui american tema principală pregătită pentru întrevederea cu Putin se referă la parteneriatul strategic bilateral, pentru a lăsa moştenire următoarelor administraţii de la Washington şi Moscova o relaţie stabilă. Bush va ajunge astăzi în Europa, prima sa destinaţie fiind Kievul. Miercuri dimineaţă, el este aşteptat în România, prima oprire fiind la Neptun unde se va întâlni cu Traian Băsescu.
Citește pe Antena3.ro