x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia pornește la război în nordul Siriei

Turcia pornește la război în nordul Siriei

de Şerban Mihăilă    |    22 Ian 2018   •   13:10
Turcia pornește la război în nordul Siriei

Tancuri și trupe de infanterie ale armatei turce au pătruns, ieri, pe teritoriul sirian, în cea de-a doua zi a ofensivei declanșate de Ankara contra milițiilor kurde din nordul Siriei, în cadrul operațiunii militare numite neinspirat „Ramura de Măslin”. Intervenția în forță plasează regimul lui Erdogan pe un teren diplomatic minat, exacerbând tensiunile dintre Turcia și SUA. Rusia pare să fi dat „undă verde” ofensivei lansate de turci, în timp ce Siria denunță virulent încălcarea suveranității sale teritoriale.

 

După ce, sâmbătă, avioanele de luptă ale Turciei au lovit zeci de ținte ale milițiilor kurde din regiunea Afrin, în nordul Siriei, tancuri și unități terestre trimise de Ankara s-au alăturat ieri rebelilor sirieni pro-turci din autointitulata „Armată de Eliberare Siriană” (FSA), care luptă contra „Unităților de Apărare ale Poporului Kurd” (YPG), grupare aliată cu SUA în războiul contra teroriștilor din „Stat Islamic”. Încă din prima zi a ofensivei, milițiile kurde au anunțat că turcii au ucis și rănit numeroși civili, între care femei și copii. Ankara acuză YPG că este filiala siriană a „Partidului Muncitorilor din Kurdistan” (PKK), organizaţie clasată drept „teroristă” de către Turcia şi aliaţii săi occidentali, între care și SUA. YPG a avut însă o contribuție decisivă la coaliția kurdă și arabă susținută de Washigton, care a învins organizația „Stat Islamic” (SI) în nordul Siriei. Potrivit unor surse militare ale acestei coaliții, aliații sirieni ai americanilor, dominați de milițiile kurde din YPG, ar fi urmat să fie organizați cu ajutorul SUA într-o forță de securitate desfășurată la granițele Siriei cu Turcia și Irakul. Informația a provocat o reacție virulentă la Ankara, declanșând în doar câteva zile operațiunea militară numită cu cinism „Ramura de Măslin”. Afrin este o enclavă controlată de YPG la granița cu Turcia, într-o regiune ocupată de FSA, și izolată de restul teritoriilor deținute de kurzi în nordul și estul țării. Potrivit BBC, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, vrea să distrugă gruparea YPG din Afrin și din orașul Manbij, aflat în apropiere, de unde milițiile kurde nu s-au mai retras după victoria obținută în războiul cu SI.

„Undă verde” din partea Moscovei?

După declanșarea ofensivei terestre și aeriene din nordul Siriei, Turcia riscă să intre pe un teren diplomatic minat.  Denunțând încălcarea suveranității teritoriale a țării, guvernul de la Damasc a condamnat virulent „agresiunea brutală a Turciei” contra kurzilor din Afrin și a cerut ajutorul comunității internaționale. Imediat, Franța a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pe tema Siriei, după intervenția militară a Turciei. Încă de săptămâna trecută, administrația de la Washington avertizase Ankara în privința consecințelor dezastruoase ale unei ofensive contra kurzilor. În schimb, Rusia, principala aliată a Damascului, și-a retras trupele din zona Afrin, pentru a preveni „orice provocare”, după cum s-a exprimat Ministerul rus al Apărării, citat de AFP. Rusia va reacționa doar dacă bazele sale militare din Siria vor fi amenințate.  Prin prisma apropierii din ultimul timp dintre Moscova și Ankara, retragerea rușilor pare însă „unda verde” primită de turci de la Kremlin pentru ofensiva din Afrin.

 

Rusia se află într-o situație dificilă, deoarece are relații bune și cu Damasc și cu Ankara”. FRANTS KLINTSEVICH, senator rus

 

×