x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia: Un fost ministru lansează un nou partid pentru a-l înfrunta pe Erdogan

Turcia: Un fost ministru lansează un nou partid pentru a-l înfrunta pe Erdogan

25 Oct 2017   •   14:33
Turcia: Un fost ministru lansează un nou partid pentru a-l înfrunta pe Erdogan

Un fost ministru turc a lansat miercuri un nou partid de centru-dreapta pentru a concura cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan înaintea alegerilor din 2019, relatează DPA. 

Noul partid are câteva tente ascunse de naţionalism, în încercarea de a atrage membri respinşi de extrema-dreaptă şi de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan, un grup islamic conservator. 

Meral Aksener a fost ministru în anii '90, iar recent a fost membru al parlamentului din partea Partidului Mişcarea Naţionalistă (MHP), de extremă-dreapta, deşi ea s-a desprins de conducerea formaţiunii şi a luat cu ea mai mulţi membri, inclusiv persoane de la vârful partidului. 

În timpul referendumului recent de extindere a puterilor prezidenţiale, în care Erdogan a obţinut o victorie la limită, Meral Aksener s-a exprimat cu fermitate împotriva schimbărilor aduse Constituţiei, în timp ce vizibilitatea sa creştea. 

La evenimentul de lansare a acestei mişcări politice, numită 'Partidul Bun', Meral Aksener a atras atenţia că democraţia ţării este în pericol şi a evidenţiat nevoia de a întări justiţia şi statul de drept, acuzând în acelaşi timp nepotismul politic. Ea a făcut apel la o Turcie 'liberă'. 

Sistemul din Turcia cere ca un partid să treacă de pragul de 10% din voturi pentru a putea intra în parlament, un obstacol pe care trebuie să îl depăşească partidele noi. În 2019, în Turcia vor avea loc de asemenea alegeri locale şi un scrutin prezidenţial. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Meral Aksener