x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcii și rușii, față în față în Siria

Turcii și rușii, față în față în Siria

de Şerban Mihăilă    |    28 Feb 2020   •   10:17
Turcii și rușii, față în față în Siria

După ce Moscova și Ankara nu au reușit să ajungă la niciun acord asupra delimitării zonelor de influență din nordul Siriei, rebelii sprijiniți de trupele turce au recucerit orașul strategic Saraqeb din mâinile forțelor guvernamentale ale regimului de la Damasc, susținute de aviația rusă. Aflat în provincia Idlib, ultimul bastion al rezistenței contra președintelui Bashar al-Assad, Saraqeb fusese cucerit de armata siriană, cu trei săptămâni în urmă, la capătul unor lupte intense. 

 

Cu doar câteva zile în urmă, conducerea de la Damasc anunța, triumfalist, că unitățile militare siriene au recâștigat controlul asupra a zeci de localități din nord-vestul țării, „într-un timp record”. Entuziasmul regimului condus de Bashar al-Assad părea de neoprit, după ce contingentele guvernamentale i-au îndepărtat pe insurgenți de pe autostrada M5, care leagă provincia Alep de capitala Siriei, Damasc. Soldații lui al-Assad reușiseră să redeschidă astfel pentru prima oară în ultimii ani cel mai rapid drum care leagă, de la sud la nord, cele mai mari două orașe din Siria, Damasc și Alep, într-o victorie strategică de maximă importanță pentru regimul sirian. De altfel, susţinute de puternice atacuri aeriene ruseşti, forţele guvernamentale se luptă de la începutul anului, într-o ofensivă de anvergură, să recucerească zonele rurale din Alep şi părţi din provincia învecinată Idlib, unde insurgenţii anti-Assad îşi au ultimele bastioane. Potrivit organizațiilor umanitare internaționale, sute de oameni au fost uciși, iar peste 950.000 au părăsit provincia Idlib, în urma acestei ofensive, provocând una dintre cele mai grave crize umanitare din istoria de nouă ani a războiului din Siria. Site-ul „The New Arab” a anunțat însă, ieri, că rebelii sirieni au recapturat orașul Saraqeb, din Idlib, cucerit în urmă cu trei săptămâni de trupele lui al-Assad, cu sprijinul aviației ruse. Saraqueb fusese un bastion important al opoziției față de al-Assad încă din 2011 și se află la joncțiunea dintre autostrăzile M5, recapturată de curând de forțele guvernamentale, și M4, aceasta din urmă, o rută importantă de legătură între zona Latakia și Alep. Forțele opoziției au început operațiunea de recucerire a orașului încă de miercuri seară, a anunțat „The New Arab”. După lupte intense cu trupele guvernamentale, rebelii au preluat în zori controlul asupra Saraqueb. Potrivit sursei citate, corespondentul de război al AFP i-a însoțit pe rebeli până în centru și a constatat că orașul, distrus în mare parte de bombardamente, a fost părăsit. Conform rețelei de televiziune „Al-Araby”, trupele regimului Assad, sprijinite de aviația rusă, a trecut la o contraofensivă pentru recucerirea orașului. Tot miercuri seară, doi soldați turci fuseseră uciși de tirul trupelor guvernamentale siriene, în Idlib. În replică, armata turcă a bombardat poziții ale contingentelor siriene. De la începutul lunii, 19 militari turci au fost uciși în confruntări cu forțele regimului de la Damasc.

Negocieri eșuate

Aflați în spatele rebelilor sirieni, turcii nu au ajuns la nicio înțelegere cu rușii, sponsorii regimului Assad. Potrivit „The New Arab”, în negocierile derulate recent pentru detensionarea situației din Idlib, Moscova a vrut un acord prin care guvernul de la Damasc să păstreze zonele cucerite recent în Idlib de către armata siriană. De cealaltă parte, Ankara a insistat că forțele lui Assad trebuie să se retragă pe linia convenită în 2018, în acordul de la Soci, „încălcat de ruși”.

Avioanele care lovesc populaţia civilă la Idlib nu vor mai putea de acum înainte să efectueze acţiuni în linişte”.

Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei

×