x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tusk vrea nominalizări pentru conducerea instituţiilor europene în iunie şi anunţă o întâlnire cu liderii UE pe 28 mai

Tusk vrea nominalizări pentru conducerea instituţiilor europene în iunie şi anunţă o întâlnire cu liderii UE pe 28 mai

09 Mai 2019   •   20:56
Tusk vrea nominalizări pentru conducerea instituţiilor europene în iunie şi anunţă o întâlnire cu liderii UE pe 28 mai
Sursa foto: DARIO PIGNATELLI

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat joi, la Sibiu, că îşi doreşte nominalizări pentru conducerea instituţiilor europene până în luna iunie, anunţând că, în acest sens, va convoca o întâlnire cu liderii UE pe 28 mai, imediat după alegerile europarlamentare.

"Aş vrea să anunţ că, după alegerile europarlamentare, pe 28 mai, voi convoca o întâlnire cu toţi cei 28 de lideri UE pentru a începe procesul de nominalizări. Intenţia mea este să parcurg alegerea şefilor instituţiilor UE într-o manieră cumpătată, rapidă şi eficientă", a afirmat el, la finalul summitului informal de la Sibiu, în conferinţa de presă susţinută alături de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Klaus Iohannis.

Tusk a adăugat că aceste nominalizări trebuie să reflecte echilibrul geografic şi demografic, "astfel încât şi ţările mari şi ţările mai mici să fie reprezentate la cele mai înalte niveluri în UE".

El a menţionat echilibrul de gen, dar şi cel politic şi a anunţat că, în cazul în care nu va exista un consens, va alege votul.

"Cel mai bine ar fi să ajungem la un context privind toate aceste decizii, dar trebuie să fim realişti. Nu mă voi sfii să supun deciziile la vot, dacă este prea greu de ajuns la un consens", a punctat Donald Tusk.

Scopul acestor decizii, a spus preşedintele Consiliului European, este crearea de instituţii eficiente şi decizii rapide.

"Vreau ca Consiliul European să nominalizeze noua conducere în iunie. Cer tuturor să se ridice la înălţimea responsabilităţii pentru a face acest lucru posibil", a transmis Tusk.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tusk 28 mai