x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina a primit 1,3 miliarde de dolari de la FMI

Ucraina a primit 1,3 miliarde de dolari de la FMI

13 Oct 2022   •   12:55
Ucraina a primit 1,3 miliarde de dolari de la FMI

 Ucraina a primit fonduri de urgență suplimentare de la FMI, anunță premierului ucrainean Denys Shmyhal.

"Ucraina a primit un sprijin financiar de urgență suplimentar de 1,3 miliarde de dolari din partea Fondului Monetar Internațional. Fondurile vor fi folosite pentru a finanța nevoile prioritare: consolidarea capacităților de apărare, plata pensiilor, programe sociale și susținerea economiei. În total, FMI a oferit țării noastre 2,7 miliarde de dolari de la începutul războiului", a declarat Denys Shmyhal.

La 7 octombrie, Consiliul de administrație al FMI a aprobat fondurile suplimentare, prin Rapid Financing Instrument (RFI). "Amploarea și intensitatea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care a început în urmă cu peste șapte luni, au provocat suferințe umane și probleme economice enorme", a transmis FMI.

"Această plată în cadrul RFI (echivalentă cu 50% din cota Ucrainei la FMI) va contribui la satisfacerea nevoilor urgente ale balanței de plăți, inclusiv din cauza unui deficit mare de exporturi de cereale, jucând în același timp un rol de catalizator pentru un sprijin financiar suplimentar din partea creditorilor și donatorilor Ucrainei", a adăugat FMI.

×
Subiecte în articol: ucraina FMI