x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina arde, deputatul e în Maldive

Ucraina arde, deputatul e în Maldive

de Redacția Jurnalul    |    27 Iul 2023   •   09:00
Ucraina arde, deputatul e în Maldive

Procurorii ucraineni au deschis un dosar penal în cazul unui deputat suspectat că a avut o vacanță de lux în Maldive, încălcând o interdicție din timpul războiului privind călătoriile private în străinătate, a anunțat ieri biroul procurorului general.

 

Ancheta a constatat că parlamentarul a călătorit în Polonia timp de trei zile într-o călătorie de afaceri și, ulterior, și-a luat concediu medical, timp în care s-a aflat în Maldive împreună cu familia sa, a explicat biroul procurorului general.

 

Parlamentarul s-a cazat într-un hotel de pe insula privată Ithaafushi din Maldive la mijlocul lunii iulie, a precizat Biroul de Stat de Investigații, care conduce ancheta împreună cu Serviciul de Securitate al Ucrainei. Numele deputatului nu a fost făcut public.

Călătoriile private în străinătate ale oficialilor au fost interzise din ianuarie. În plus, majoritatea bărbaților ucraineni cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani nu au voie să părăsească țara în temeiul legii marțiale 

×
Subiecte în articol: ucraina deputat maldive