Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acest atac este unul dintre cele peste 140 de presupuse lovituri cu drone ucrainene din acest an asupra Rusiei, dar și a forțelor sale de ocupație din Ucraina, informează BBC.
Alături de raidurile milițiilor proucrainene pe teritoriul rusesc și bombardarea orașelor de frontieră, aceste atacuri au adus războiul acasă la ruși.
Și, totuși, până în prezent, există puține dovezi că aceste raiduri îi întorc pe ruși împotriva războiului pe care Kremlinul îl duce în țara vecină. Chiar dacă, din această perspectivă, atacurile cu drone par inutile din punct de vedere strategic, ele ar putea avea însă un scop cu totul diferit.
Realitatea războiului, în casa inamicului
Deși guvernul ucrainean nu a revendicat responsabilitatea pentru loviturile aeriene, comentariile președintelui Volodimir Zelenski, potrivit cărora acestea sunt „absolut corecte” și „naturale”, dezvăluie ceva din adevărata lor intenție – aceea de a oferi un minim de justiție populară, menită să ridice moralul ucrainenilor, bombardați de armata lui Putin aproape în fiecare noapte.
De asemenea, raidurile cu drone îi aduc pe rușii de rând în situația de a fi confruntați cu realitatea războiului și, implicit, ridică întrebări asupra capacității autorităților de la Moscova de a menține țara în siguranță.
Altfel spus, Kievul încearcă să consolideze rezistența internă a ucrainenilor în timpul unui război de uzură extrem de solicitant și, în același timp, se străduiește să repolitizeze populația rusă, în condițiile în care efortul militar al Rusiei este susținut în mare măsură de către cei care acceptă pasiv regimul de la Moscova, la adăpostul distanței față de conflictul militar real.
Pe de altă parte, pasivitatea bazei de susținere a Kremlinului pare, mai degrabă, rezultatul unei politici premeditate a Moscovei. Este suficient să ne uităm la traiectoria unora dintre cei mai vocali susținători ai războiului pentru a înțelege de ce.
Aceștia au devenit amenințări politice și critici feroce ai incompetenței militare a Kremlinului, așa după cum au demonstrat revolta șefului mercenarilor „Wagner”, Evgheni Prigojin, și recenta arestare a criminalului de război Igor Girkin, condamnat în absență de un tribunal olandez pentru rolul său în doborârea zborului 17 al „Malaysia Airlines” deasupra estului Ucrainei, în 2014.
Regimul de la Moscova a permis însă ca toți acești critici ai săi, dar care susțin cu vehemență strategia prorăzboi să continue să vorbească, deoarece sunt utili pentru mobilizarea militară a rușilor și furnizarea de trupe antrenate pentru cele mai grele bătălii.
Între timp, mașinăria de propagandă a statului, care și-a petrecut ultimele două decenii pasivizându-i pe ruși și făcându-i să creadă că politica este ceva ce li se întâmplă pur și simplu, a continuat să tureze la maximum, îndoctrinându-și cetățenii.
Concomitent, frica de autorități a jucat, la rândul ei, un rol pasivizant. În timp ce numărul persoanelor încarcerate pentru disidență antirăzboi este mic în raport cu populația, natura aproape ireală a pedepselor - cum ar fi sentința de 25 de ani de închisoare pronunțată împotriva lui Vladimir Kara Murza pentru critici antirăzboi - în raport cu presupusele „crime” pare să aibă un efect intimidant asupra oricărei alte persoane care ar putea fi tentată să exprime o opinie politică incomodă pentru Kremlin.
Conștientizare dificilă
Deși atacurile cu drone nu vor contracara probabil prea mult teama de încarcerare, acestea îi pot determina pe ruși să se gândească la război, mai ales dacă sunt amenințați pe propriul teritoriu.
Majoritatea covârșitoare a rușilor sunt conștienți de atacuri și le văd ca pe o amenințare la adresa Rusiei. Numeroase rapoarte din regiunile de frontieră au arătat că localnicii sunt foarte critici față de modul în care administrația centrală gestionează criza militară, iar anunțul mobilizării parțiale, din septembrie 2022, a dus la o scădere notabilă, deși temporară, a aprobării războiului la nivel național.
Cu cât sunt mai afectați personal de război, cu atât cresc șansele ca rușii să aibă resentimente față de faptul că administrația de la Kremlin nu și-a respectat partea sa de înțelegere: oamenii nu se amestecă în politică, iar liderii de la Kremlin nu se amestecă în viețile lor.
Cu toate acestea, sondajele de opinie la nivelul întregii țări sugerează că sprijinul rusesc pentru război a crescut ușor, în urma atacurilor ucrainene. Mai mult, principalul răspuns este unul de pasivitate continuă: participanții la sondaje își exprimă mai mult tristețea decât furia.
Potrivit unor analiști militari americani, acest lucru ar putea foarte bine să fie o chestiune legată de volumul loviturilor pe teritoriul Rusiei. Astfel, nu au existat suficiente drone și atacuri pentru a avea un impact personal asupra unui număr semnificativ de oameni, din punct de vedere statistic, consideră observatorii de peste Ocean.
În plus, chiar dacă rușii ar începe să se pronunțe împotriva războiului, acest lucru nu ar echivala neapărat cu o schimbare a modului în care aceștia văd rolul Rusiei în lume sau dreptul de a decide poziția Ucrainei. Ar însemna, cel mult, că nu doresc să plătească anumite costuri personale pentru acest război.
Fuga de responsabilitate
De asemenea, o asemenea schimbare de percepție în rândul rușilor nu ar echivala automat cu dezaprobarea politicii președintelui Vladimir Putin.
De peste două decenii, Putin se confundă cu puterea centrală, astfel încât îndepărtarea sa de la Kremlin ar putea fi percepută pe scară largă drept prăbușirea statului rus. Ținând cont de faptul că una dintre cele mai mari îngrijorări ale societății rusești este teama de slăbiciune și de colaps a statului, este de greu de imaginat o schimbare radicală la nivel popular împotriva lui Putin.
De altfel, liderul de la Kremlin exploatează cu abilitate această teamă prin intermediul propagandei, care exagerează haosul și mizeria din „sălbaticii ani ‘90”, atunci când a avut loc tranziția-șoc la capitalism, într-o perioadă marcată de numeroase fărădelegi și de sărăcie.
În al doilea rând, Putin este rareori tras la răspundere pentru eșecurile sale. Numeroși ruși preferă să dea vina pe ministrul Apărării, Serghei Șoigu, sau pe șeful forțelor armate, Valeri Gherasimov, pentru incompetența, corupția și greșelile militare semnalate până acum pe frontul ucrainean.
Când vine vorba despre evitarea responsabilității, Putin nu pare să aibă niciun scrupul. În iulie, președintele rus a acordat guvernatorilor dreptul legal de a-și crea propriile companii militare private locale, ceea ce înseamnă că eșecul de a preveni atacurile pe teritoriul rus devine o problemă regională, mai degrabă decât o chestiune de securitate națională, la nivel central.
Strategia Kievului
Pe fondul tuturor acestor factori, pare puțin probabil ca, doar prin atacuri cu drone și incursiuni la frontieră, Ucraina sau oricine altcineva să-i determine pe ruși să se întoarcă împotriva războiului.
În schimb, Kievul ar putea încerca să conștientizeze un număr tot mai mare de ruși, pe măsură ce aceștia își dau seama că interesele și securitatea lor personală sunt în joc.
Până atunci, cel mai mare impact al loviturilor ucrainene ar putea fi acela de a ridica moralul propriului popor. Având în vedere ritmul insuficient de susținut al sprijinului occidental, cum ar fi reticența de a furniza, în timp util, armele necesare pentru a proteja soldații și civilii ucraineni, deopotrivă, acesta pare scopul cel mai important din punct de vedere strategic.
Spre deosebire de Rusia, populația Ucrainei nu este pasivă sau depolitizată, așa cum au demonstrat luptele înverșurate din ultimele luni, împotriva unui inamic mult mai mare și mai bine dotat. Dar nici măcar ucrainenii nu sunt supraoameni și nu pot lupta într-un război devastator, de uzură, fără a vedea că inamicul lor se confruntă cu consecințele invaziei sale sângeroase.
