x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina reintroduce vize pentru ţările din UE

Ucraina reintroduce vize pentru ţările din UE

06 Apr 2009   •   00:00

În curând, Ucraina va reintroduce vizele pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, după ce în 2005 suspendase regimul de vize pentru cetăţenii europeni, a confirmat adjunctul şefului Administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Igor Popov, într-un interviu acordat sâmbătă Radio Liberty.

Unul din motivele principale pentru care Ucraina va reintroduce vizele este acela de a pune stavilă pedofililor de tot soiul din spaţiul european, a subliniat reprezentantul preşedinţiei de la Kiev, remarcând că 'forţele de ordine din Ucraina sunt obligate la fiecare trei luni să vâneze câte un maniac-pedofil care vine din Europa şi care se dovedeşte care nu trebuia acceptat pe teritoriul ţării'.

Acesta a mai spus că 'măsura' i-ar putea impulsiona pe europeni să ridice vizele pentru ucraineni. Anterior, posibilitatea ca autorităţile de la Kiev să reintroducă vizele pentru europeni fusese făcută publică de însuşi şeful Administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Viktor Baloga, în replică la lipsa de reacţie a UE faţă de apelurile Kievului de a simplifica regimul de vize pentru ucraineni.

Cetăţenii statelor membre ale UE şi ai Elveţiei au primit dreptul de a intra fără vize pe teritoriul Ucrainei începând cu 31 martie 2005, după semnarea unui decret în acest sens de preşedintele Viktor Iuşcenko. La rândul său, UE a simplificat în 2007 regimul de vize pentru Ucraina, dar autorităţile de la Kiev se plâng că situaţia s-a înrăutăţit după extinderea spaţiului Schengen, care presupune reguli şi mai stricte pentru eliberarea vizelor.
Agerpres

×
Subiecte în articol: externe