După anunțul potrivit căruia gazoductul Nord Stream 2 va deveni operațional la 1 octombrie 2021, Ucraina anunță că se va opune exploatării acestuia întrucât a fost construit special pentru a ocoli teritoriul țării, potrivit purtătorului de cuvânt al președinției, Serghei Nikiforov, citat de AFP.
"Ucraina se va lupta împotriva acestui proiect politic rus până la finalizarea sa, şi după aceasta, şi chiar după începerea livrărilor de gaze", a spus acesta.
Atât Germania, cât și SUA, aceasta din urmă amenințând anul trecut cu sancțiuni împotriva companiilor care au finanțat proiectul, au dat asigurări Kiev-ului că se va menține tranzitul de gaze rusești pe teritoriul Ucrainei cel puțin un deceniu.
Gazoductul ruso-german a fost construit pe sub Marea Baltică și leagă direct Rusia de Germania, excluzând Ucraina. Astfel că această țară va pierde circa 1,5 miliarde de dolari anual.
În același timp, există temeri că Rusiei îi va fi mai ușor să invadeze țara, nemaifiind dependentă de Ucraina pentru a transporta gazele către partenerii europeni.
Riscurile sunt cu atât mai mari, cu cât intențiile expansioniste ale Rusiei s-au manifesta și prin anexarea Peninsulei Crimeea în 2014, care aparținea Ucrainei și îi alimentează pe extremiștii din estul țării.