UPDATE 20,59: Partidul preşedintelui Viktor Ianukovici, aflat la putere, a câştigat alegerile parlamentare de duminică din Ucraina cu 28 la sută din voturi, fiind urmat de alianţa pro-Timoşenko (24,7 la sută), potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne.
Pe locul al treilea, cu 15 la sută din voturi, se află partidul celebrului boxeur Vitali Kliciko, după care urmează formaţiunea Svoboda (12,3 la sută) şi comuniştii (11,8 la sută), potrivit aceluiaşi sondaj realizatde un consorţiu independent.
_____________________________________________
Ucraina votează, duminică, pentru un nou Parlament, într-un scrutin pe care Uniunea Europeană şi Statele Unite îl consideră un adevărat test pentru democraţie. Sunt cele mai urmărite alegeri din istoria ţării. Peste 3.500 de observatori străini au fost acreditaţi pentru a monitoriza scrutinul în care electoratul este chemat la urne pentru a-i desemna pe cei 450 de deputaţi ai Parlamentului unicameral, Rada Supremă, ales pentru patru ani. Uniunea Europeană a amânat un acord politic şi comercial cu preşedintele Victor Ianukovici şi i-a cerut să o elibereze pe fostul premier Iulia Timoşeko, condamnată la şapte ani de închisoare. Formaţiunile celor doi sunt principalele competitoare în alegerile de duminică. _____________________________________________
"În opinia comentatorilor, marea miză a alegerilor este recunoaşterea lor de către Occident. Guvernul ucrainean a declarat că a luat toate măsurile pentru a asigura un scrutin corespunzător criteriilor democratice internaţionale, inclusiv prin instalarea de camere web în secţiile de vot. Cu toate acestea, şefii diplomaţiilor americană şi europeană şi-au manifestat deja îngrijorarea faţă de continuarea detenţiei Iuliei Timoşenko şi folosirea, de către Partidul Regiunilor, a resurselor administrative, în scop electoral”, comentează corespondentul Radio România Actualităţi la Kiev, citat de Rador.
Relaţiile Kievului cu Vestul s-au deteriorat după condamnarea, anul trecut, la şapte ani de închisoare, a principalui lider al opzotiei ucrainene, fostul premier Iulia Timoşenko. Această condamnare nu i-a permis să candideze pentru un post de deputat. Partidul aflat la putere porneşte ca favorit, iar alegerile legislative de duminică s-ar putea încheia cu pătrunderea în Rada de la Kiev, pentru prima dată, a formaţiunii politice conduse de celebrul boxer Vitali Klitschko.
Favorit este considerat Partidul Regiunilor al preşedintelui Viktor Ianukovici, cu premierul Mikola Azarov în fruntea listei. Disputa pentru locul doi se va da între formaţiunea Opoziţia Unită Batkivschina (Patria), formată din partidul fostului premier Iulia Timoşenko şi aliaţii acesteia, şi Udar (Lovitura) a celebrului campion de box Vitali Klitschko. Partidul Comunist, un aliat al Partidului Regiunilor, este cotat cu şansa a patra. La limita pragului electoral se află partidul naţionalist Svoboda şi partidul "Ucraina Înainte" al Nataliei Korolevska.
Opozanta Iulia Timoşenko, aflată în prezent în închisoare, le-a cerut duminică ucrainenilor să meargă la vot în masă la alegerile legislative pentru a-l "elimina de la putere" pe preşedintele Viktor Ianukovici şi pentru a reduce riscul de fraudă, relatează AFP.
"Fiecare dintre noi trebuie să lupte împotriva acestei dictaturi cât de mult poate", a declarat ea într-un mesaj publicat pe site-ul său de Internet. "De aceea le cer tuturor ucrainenilor să iasă şi să voteze. O rată de participare mare poate ajuta la depăşirea fraudei electorale şi va fi contribuţia voastră personală la eliminarea lui Ianukovici de la putere", a continuat ea.
Încarcerată din august 2011, Timoşenko, un fost artizan al "Revoluţiei Portocalii" prooccidentale din 2004, a fost condamnată două luni mai târziu la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. Ea este judecată, de asemenea, pentru fraudă fiscală. De aceea ea nu se poate prezenta la alegeri. Timoşenko, susţinută de ţările occidentale, consideră judecarea şi condamnarea sa o persecuţie politică organizată de putere.
Citește pe Antena3.ro