x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE a tăiat 75% din fondurile dedicate asistenţei de preaderare pentru Turcia

UE a tăiat 75% din fondurile dedicate asistenţei de preaderare pentru Turcia

18 Ian 2020   •   19:30
UE a tăiat 75% din fondurile dedicate asistenţei de preaderare pentru Turcia

Uniunea Europeană a tăiat dramatic în acest an din fondurile dedicate asistenţei de preaderare pentru Turcia, din cauza unei dispute pe tema forajelor de gaze naturale din Marea Mediterană şi a ofensivei militare a Ankarei în Siria, potrivit unor relatări din presă, citate sâmbătă de agenţia dpa.

Tăierile nu afectează plăţile făcute de Uniunea Europeană în cadrul acordului cu Turcia pe tema refugiaţilor, au transmis sâmbătă mai multe ziare care fac parte din consorţiul media german „Funke Media Group” şi care citau o scrisoare redactată de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi adresată Parlamentului European.

Uniunea Europeană a decis să reducă cu 75% suma alocată iniţial pentru anul 2020 pentru Turcia, scrie Borrell, potrivit sursei citate. Borrell a justificat reducerile invocând forajele neautorizate de gaze naturale efectuate de Turcia în largul coastei Ciprului, stat membru al UE, şi operaţiunea armatei Turciei în nord-estul Siriei, care a început în octombrie 2019.

Astfel, Turcia va primi doar 168 de milioane de euro în cadrul mecanismului Instrumentul pentru Asistenţă de Preaderare (IAP). Din această sumă, 150 de milioane de euro sunt destinate întăririi democraţiei şi statului de drept, iar restul de 18 milioane sunt alocate dezvoltării rurale.

IAP are ca scop să sprijine ţările candidate în procesul de reformă şi să contribuie la îmbunătăţirea competitivităţii. Cu toate acestea, negocierile de aderare dintre UE şi Turcia trenează de ani buni.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fonduri preaderare tăiate turcia