x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE trimite o misiune civilă în Republica Moldova, pentru contracararea ingerinţelor ruse

UE trimite o misiune civilă în Republica Moldova, pentru contracararea ingerinţelor ruse

de Redacția Jurnalul    |    25 Apr 2023   •   07:02
UE trimite o misiune civilă în Republica Moldova, pentru contracararea ingerinţelor ruse
Sursa foto: Hepta

Uniunea Europeană a aprobat trimiterea unei misiuni civile în Republica Moldova, în scopul consolidării capacităţilor acestei ţări de contracarare a tentativelor ruse în scopul destabilizării, informează cotidianul Le Figaro.

Republica Moldova a acuzat în mai multe rânduri Rusia că ar încerca să înlăture Administraţia pro-europeană de la Chişinău, ceea ce Moscova a negat.

"Întrucât Republica Moldova este una dintre ţările afectate cel mai mult de efectele invaziei ilegale a Rusiei în Ucraina, asistăm la o intensificare a tentativelor ruse de a destabiliza Republica Moldova prin acţiuni hibride", a declarat Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

"Trimiterea acestei noi misiuni este un alt semnal politic important despre susţinerea oferită de UE în actualele circumstanţe dificile", a subliniat Borrell.

Misiunea UE va fi formată din aproximativ 40 de experţi, urmând să ajungă în Republica Moldova în luna mai, iar activităţile vor dura doi ani. Misiunea UE va beneficia de finanţare de 40 de milioane de euro, prin Instrumentul European pentru Pace.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ue misiune civilă republica moldova