Critic vehement al puterii de la Riad, jurnalistul saudit Jamal Khashoggi a fost torturat înainte de a fi decapitat în clădirea consulatului țării sale la Istanbul, de către membrii unei echipe de asasini trimise din Arabia Saudită. Călăii ascultau muzică în timp ce hăcuiau trupul încă viu al victimei. Masacrul a durat șapte minute. Tabloul grotesc a fost reconstituit de un site cu știri despre Orientul Mijlociu și de primul ziar care a avut acces la o înregistrare audio transmisă de „ceasul inteligent” al jurnalistului din clădirea consulatului.
Înregistrările dezvăluie că Jamal Khashoggi a fost torturat, iar apoi trupul său a fost dezmembrat, în timp ce jurnalistul încă trăia, a scris, ieri, ziarul proguvernamental turc „Yeni Safak”, prima publicație care susține că a avut acces la un fișier audio trimis din interiorul consulatului. În timpul interogatoriului, agenții saudiți trimiși de Riad i-au tăiat disidentului saudit degetele, iar apoi l-au „decapitat”, afirmă cotidianul citat de AFP, care nu precizează cum a avut acces la aceste înregistrări. Cel mai probabil, ziarul a obținut înregistrările chiar de la anchetatorii turci. Într-una dintre acestea, consulul general al Arabiei Saudite în Turcia, Mohammad al-Otaibi, poate fi auzit spunând: „Faceți asta afară! Îmi veți crea necazuri!” Conform ziarului, o voce neidentificată îi răspunde: „Dacă vrei să trăiești când te întorci în Arabia Saudită, taci din gură!”. Consulul Al-Otaibi a părăsit marți Turcia, întorcându-se la Riad. Dezvăluirile publicației proguvernamentale turce au fost făcute chiar în ajunul vizitei secretarului de Stat american, Mike Pompeo, în Turcia. Acesta a sosit la Ankara, venind de la Riad, unde s-a întâlnit cu membrii familiei regale saudite. Concomitent, oficialitățile turce au spus agenției Reuters că au o înregistrare care demonstrează că Khashoggi a fost ucis în consulat, pe data de 2 octombrie, de un comando format din 15 persoane, trimis de Riad. Ankara ar fi distribuit dovada atât SUA, cât și Arabiei Saudite. Khashoggi, editorialist al cotidianului american „The Washington Post” şi un critic vehement al Riadului, a dispărut la 2 octombrie, după ce a intrat în consulatul țării sale la Istanbul pentru a obţine acte pentru căsătorie.
Călăii ascultau muzică
Tot ieri, site-ul independent „Middle East Eye” (MEE), cu sediul la Londra, a publicat, la rândul său, primele informații obținute din înregistrările anchetatorilor turci, de la o sursă care a ascultat integral fișierul audio. Khasshoggi a murit în șapte minute, scrie MEE. El a fost târât din biroul consulului general într-o încăpere alăturată, unde a fost trântit pe o masă. Consulul a fost scos din cameră și s-au auzit urlete îngrozitoare, până când jurnalistului i-a fost injectată o substanță necunoscută, a precizat MEE. Apoi, Salah Muhammad al-Tubaigy, șeful Departamentului de probe criminalistice al Securității saudite, a început să hăcuiască trupul lui Khasshoggi, care era întins pe masă și încă trăia. Al-Tubaigy și-a pus apoi căștile să asculte muzică, sfătuindu-i pe ceilalți membri ai echipei de asasini să facă același lucru, scrie MEE.
„De câte ori fac asta, ascult muzică. Faceți și voi la fel”.
Șeful echipei de asasini, citat de MEE