x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un afroamerican a devenit liderul unei grupări neonaziste din SUA doar pentru a o dizolva

Un afroamerican a devenit liderul unei grupări neonaziste din SUA doar pentru a o dizolva

03 Mar 2019   •   12:45
Un afroamerican a devenit liderul unei grupări neonaziste din SUA doar pentru a o dizolva

Activistul afroamerican James Stern a câştigat încrederea liderului Mişcării Naţional Socialiste (NSM, una dintre cele mai mari grupări neonaziste din SUA) din Detroit (statul american Michigan), l-a convins pe acesta să-i cedeze postul şi apoi a început să acorde interviuri pentru a anunţa prima sa măsură în fruntea acestei organizaţii: dizolvarea mişcării, scrie duminică ziarul spaniol El Pais.

De-a lungul anilor, Stern, un activist în vârstă de 54 de ani din California, a câştigat încrederea liderului NSM, Jeff Schoep, şi, la jumătatea lunii ianuarie, după cum o dovedeşte registrul de licenţe pentru corporaţii şi entităţi din statul Michigan, a obţinut de la acesta să-i cedeze oficial conducerea grupării.

NSM se confruntă cu o serie de procese ca urmare a participării grupării la marele marş rasist din Chalottesville (Virginia), în vara anului 2017, marcat de tulburări grave şi soldat cu moartea unei femei albe, lovită cu maşina în mod premeditat de un tânăr naţionalist alb care a vizat manifestanţi antifascişti. Această situaţie îl îngrijora pe Schoep din cauza posibilelor repercusiuni personale şi economice, aşa că postul pe care îl ocupa se transformase într-un "cartof fierbinte" pentru el. "Ştia că avea membrii cei mai vulnerabili şi mai imprevizibili din câţi avusese vreodată organizaţia. Şi-a dat seama că cineva va comite până la urmă o infracţiune gravă şi că el va fi făcut răspunzător", a explicat Stern într-un interviu acordat vineri The Washington Post, preluat de El Pais.

Întrebarea este cum s-a întâmplat că, din toţi oamenii din lume, Schoep i-a cedat postul tocmai unui activist negru, în detrimentul altor militanţi extremişti albi, care nici măcar nu au fost informaţi de această situaţie. Potrivit versiunii lui Stern, cei doi s-au cunoscut în urmă cu câţiva ani. Pe când activistul afroamerican ispăşea o pedeapsă într-o închisoare din Mississippi pentru o fraudă pe internet, a avut drept coleg de celulă un cunoscut lider al Ku Klux Klan, Edgar Ray Killen, închis pentru uciderea a trei activişti pentru drepturi civile. Şi în acest caz, deşi Killen îi adresa injurii rasiste, Stern a reuşit să-i câştige încrederea şi Killen i-a cedat drepturile asupra activelor sale, potrivit sursei citate. În 2016, odată ieşit din închisoare, Stern susţine că a folosit aceste active pentru a dizolva organizaţia lui Killen.

Potrivit lui Stern, în 2014, liderul grupării neonaziste din Detroit a luat legătura cu el pentru a-i pune întrebări despre relaţia sa lui Killen, decedat în 2018. Conform declaraţiilor lui, a fost pentru prima dată când NSM contacta un afroamerican de la Malcom X încoace. Schoep susţine că lucrurile au stat exact invers şi că Stern, în virtutea relaţiei sale cu Killen, l-a contactat pe el. Indiferent de adevăr, cei doi s-au întâlnit în cele din urmă şi au început o relaţie ciudată în care discutau despre politică, istorie sau rasă. La începutul lui 2019, Schoep i-a mărturisit temerile sale pentru litigiul legat de Charlottesville, iar Stern s-a oferit să preia "cartoful fierbinte".

Fostul lider neonazist din Detroit îşi deplângea vineri soarta crudă într-un interviu telefonic cu Associated Press, comentează cu ironie El Pais. Schoep recunoştea, pe scurt, că James Stern l-a păcălit, spunându-i că, în opinia sa, reclamanţii vor înceta să mai târască în justiţie gruparea dacă Schoep nu va mai fi la conducerea ei şi, cum se gândise oricum să renunţe la funcţie, propunerea lui Stern i s-a părut o soluţie de compromis cât se poate de oportună. "El are această bucată de hârtie, dar nici vorbă să fie recunoscut drept lider al Mişcării Naţional Socialiste", a insistat Schoep, care a condus organizaţia timp de 24 de ani.

Fie că este recunoscut sau nu de neonaziştii organizaţiei din Detroit, Stern îşi exercită deja atribuţiile de lider şi, în această calitate, a prezentat joi în faţa judecătorului o moţiune privind tragedia din Chalottesville în care spune: "Este decizia Mişcării Naţional Socialiste să se declare vinovată de toate acţiunile semnalate în procesul împotriva sa". Odată terminat procesul, Stern intenţionează să transforme pagina web a grupării neonaziste într-o platformă de educaţie pe tema Holocaustului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: afroamerican grup neonazist statele unite