Un avion al companiei Turkish Airlines, care zbura duminică pe ruta New York - Istanbul, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă în Canada, pe aeroportul Halifax, în urma unei ameninţări privind prezenţa unei bombe la bord, transmite agenţia EFE.
Cei 256 de pasageri au fost debarcaţi, iar în prezent echipele specializate verifică avionul. Tot la Halifax a aterizat marţi şi un avion al companiei Air France în urma unei alerte similare, ce s-a dovedit a fi falsă.
Mai multe avioane ale Turkish Airlines au fost vizate anul acesta de astfel de ameninţări, în fiecare din acele cazuri pe un scaun al avionului găsindu-se un bilet cu un mesaj ce făcea referire la prezenţa unei bombe la bord. În urma investigaţiei s-a descoperit că ameninţarea a provenit chiar de la un angajat al companiei, membru ale echipajului de cabină, care a plasat respectivele bilete.
Sursa: AGERPRES