x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un avion militar american s-a prăbuşit în largul Marii Britanii. Pilotul este dispărut

Un avion militar american s-a prăbuşit în largul Marii Britanii. Pilotul este dispărut

15 Iun 2020   •   15:56
Un avion militar american s-a prăbuşit în largul Marii Britanii. Pilotul este dispărut
Sursa foto: pixabay.com

 Un avion de vânătoare al Statelor Unite s-a prăbuşit, luni, în largul coastelor Marii Britanii, pilotul fiind dat dispărut în Marea Nordului, afirmă surse militare citate de agenţia de presă Reuters.

Avionul, de tip F-15C Eagle, s-a prăbuşit în jurul orei locale 9.40 (11.40, ora României).

"În momentul producerii accidentului, avionul era într-o misiune de antrenament, având la bord un singur pilot. Cauza accidentului şi situaţia pilotului nu se cunosc în acest moment. A fost solicitat sprijinul echipelor britanice de cercetare şi salvare", au comunicat Forţele Aeriene americane.

Avionul de vânătoare decolase din Baza aeriană Lakenheath, situată la circa 40 de kilometri de orăşelul britanic Cambridge.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: avion prăbuşit Marea Britanie