x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un bărbat transgender, în luna de miere, a murit în custodia poliţiei. Familia acuză autorităţile

Un bărbat transgender, în luna de miere, a murit în custodia poliţiei. Familia acuză autorităţile

03 Sep 2022   •   18:00
Un bărbat transgender, în luna de miere, a murit în custodia poliţiei. Familia acuză autorităţile

Un bărbat transgender din Peru, aflat în luna de miere, a murit în Indonezia. El fusese reținut de polițiști sub acuzația de trafic de droguri, dar familia sa crede că este vorba despre un abuz al Poliției.

Rodrigo Ventosilla (32 de ani), absolvent de Harvard şi activist din Peru a intrat în comă în timp ce se afla în custodia poliţiei din Bali (Indonezia), după cinci zile de arest. Tânărul a fost arestat pe Aeroportul din Bali pentru că avea asupra lui produse „derivate din cannabis”.

Soţul său, Sebastian Marallano, ajuns pe acelaşi aeroport cu o altă cursă, a fost arestat după ce a încercat să-l ajute.

Autorităţile din Bali neagă că ar fi folosit violenţa şi spun că organismul tânărului „a cedat” din cauza „nefuncţionării rinichilor, ficatului şi sistemului nervos”, conform The Harvard Crimson. Stefanus Satake Bayu Setianto, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Bali a declarat, pentru Reuters, că bărbatul se afla în arest după ce i-au fost descoperite droguri în bagaj, pe 6 august. După două zile de arest, Ventosilla s-ar fi plâns de dureri de stomac şi voma. A fost dus de urgenţă la spital, unde a murit.

Totuşi, familia tânărului spune că în bagaj nu erau droguri, ci medicamente prescrise de specialist pentru o afecţiune psihică de care Rodrigo suferea. Totodată, rudele acuză poliţia din Bali că a cerut sume exorbitante de până la 200.000 de dolari pentru a-i elibera pe cei doi.

Ventosilla era activist pentru drepturile persoanelor transgender „Diversidades Trans Masculinas” şi urma un master în Administraţie Publică.

Familia tânărului a transmis, la finele lunii, că nu cunoaște cauza reală a decesului şi că autorităţile indoneziene nu au permis realizarea unei autopsii independente. În plus, poliţia nu a permis accesul familiei sau al avocaţilor la spital.

„Ventosilla şi Marallano, soţul, au fost privaţi de drepturile omului vitale precum sănătate, libertate, acces la apărare legală”, acuză familia lui Ventosilla.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: transgender