x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un blestem străvechi gravat în piatră, descoperit într-un muzeu din Bologna

Un blestem străvechi gravat în piatră, descoperit într-un muzeu din Bologna

de Mediafax    |    23 Mai 2012   •   16:19
Un blestem străvechi gravat în piatră, descoperit într-un muzeu din Bologna

Un blestem stravechi apartinand ritualurilor de magie neagra, gravat pe cateva bucati de piatra, a fost descoperit intr-un muzeu din orasul italian Bologna, informeaza dailymail.co.uk.

Tabletele din piatra descoperite in arhivele muzeului italian contin un blestem stravechi, in care "mama tuturor vrajitoarelor" este invocata pentru a chinui o anumita persoana.

Tabletele au ramas ascunse in acea arhiva timp de aproape un secol - se crede ca au fost depozitate acolo la inceputul Primului Razboi Mondial - si au fost redescoperite abia in 2009. Oamenii de stiinta considera ca fragmentele din piatra au o vechime de peste 1.600 de ani.

Textul se adreseaza unei zeitati demonice, care are in jurul capului cativa serpi, invocata pentru "a lega" un barbat mumificat si cu mainile legate. Numele victimei este "Porcellus".

"Distruge, zdrobeste, omoara, sugruma pe Porcellus si sotia Maurilla. Sufletele lor, inima, fesele, ficatul...", se poate distinge textul de pe o portiune a tabletei.

Celia Sanchez Natalias de la Universitatea din Zaragoza a tradus textul de pe tablete.

"In partea de sus, se afla o silueta verticala, cu picioarele goale si mainile incrucisate la nivelul stomacului. Silueta are pe piept un semn magic, iar in dreptul organelor sexuale se afla o stea cu opt colturi. Cativa serpi plutesc amenintatori in jurul capului ei incoronat. Mai jos, in pozitie culcata, mumificata si cu mainile legate si incrucisate, se afla victima blestemului, care poate fi usor recunoscuta cu ajutorul inscriptiilor de pe ambele brate, pe care apare scris cuvantul Porcellus", a explicat Celia Sanchez Natalis.

Blestemele gravate pe tablete reprezentau o practica curenta in vechime - in anumite regiuni ele erau gravate pe carbuni, iar in altele in piatra.

Tabletele de la Bologna - denumite "Defixiones" - sunt neobisnuite, intrucat contin un amestec de desene demonice si text si, potrivit cercetatoarei Celia Sanchez Natalis, ar reprezenta o invocare adresata zeitei "cu trei forme" Hekate, supranumita adeseori drept "mama tuturor vrajitoarelor".

×
Subiecte în articol: blestem piatra hekate defixiones