x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un elicopter s-a prăbuşit lângă Tripoli, cu 23 de persoane la bord

Un elicopter s-a prăbuşit lângă Tripoli, cu 23 de persoane la bord

27 Oct 2015   •   18:00
Un elicopter s-a prăbuşit lângă Tripoli, cu 23 de persoane la bord

Un elicopter s-a prăbuşit marţi în Libia, lângă Tripoli, având la bord 23 de persoane, printre care, probabil, şefi militari cu legături în miliţiile care deţin controlul asupra capitalei, potrivit unui responsabil din domeniul securităţii şi unei agenţii de presă, informează AFP.

'Nu cunoaştem numărul victimelor şi nu ştim dacă există supravieţuitori', a declarat acest responsabil pentru AFP, la Tripoli, precizând că nu se ştie deocamdată care a fost cauza accidentului.

Potrivit agenţiei de presă Lana, apropiată guvernului libian recunoscut de comunitatea internaţională, este posibil ca aparatul de zbor să fi transportat mai mulţi şefi ai coaliţiei de miliţii Fajr Libya (Zorii Libiei), printre care Hussein Abou Dayya, comandant al miliţiilor din vestul Libiei, şi şeful miliţiei Chouhada al-Zawia, Souheib el-Rammah.

Elicopterul s-a prăbuşit lângă Zaiwa, la circa 45 de kilometri vest de Tripoli, potrivit agenţiei.

Libia este cufundată în haos după înlăturarea de la putere a lui Muammar Gaddafi, în 2011, iar din 2014 două autorităţi politice îşi dispută puterea, autoritatea din Tripoli şi cea cu sediul în est, singura recunoscută pe plan internaţional.

Comunitatea internaţională încearcă să exercite presiuni în vederea semnării un acord pe marginea formării unui guvern de uniune, acord care este dezbătut în prezent sub egida ONU.

×
Subiecte în articol: elicopter prabusit langa tripoli