x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un fermier chinez a descoperit un păianjen extrem de rar

Un fermier chinez a descoperit un păianjen extrem de rar

21 Noi 2016   •   16:57
Un fermier chinez a descoperit un păianjen extrem de rar

Presa chineză relatează despre descoperirea uimitoare pe care un bărbat, dintr-o localitate aflată în apropierea oraşului Chengdu, a făcut-o cu câteva zile în urmă.

Li Wenhua a găsit în ferma sa un păianjen care face parte dintr-o specie extrem de rară.

La început Wenhua nu şi-a dar seama că este vorba de un păianjen, a crezut chiar că este vorba de o relicvă arheologică.

Fermierul s-a documentat pe internet şi a descoperit că are în faţă un păianjen extrem de rar, păianjenul clepsidră.

Directorul Muzeului Insectelor din China de Vest a confirmat jurnaliştilor că este vorba de păianjenul clepsidră.

Acest păianjen este una dintre primele arahnide care au fost docmentate în China.

Unul dintre motivele pentru care acest păianjen este considerat rar este faptul că acesta trăieşte într-o mică vizuină pe care şi-o sapă în pământ şi pe care şi-o maschează cu un amestec de nisip, frunze şi pânză, al doilea motiv fiind faptul că arahnida este nocturnă.

Conform specialiştilor acest păianjen îşi foloseşte fundul pentru a acoperi intrarea în bârlog numai atunci când de simte în pericol. Pe marginile suprafeţei discului de pe fund se află mai mulţi spini 

×