x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un general rus a fost ucis în estul Ucrainei

Un general rus a fost ucis în estul Ucrainei

06 Iun 2022   •   08:00
Un general rus a fost ucis în estul Ucrainei
Sursa foto: Heprta

Un general rus a fost ucis în estul Ucrainei, a anunțat un jurnalist al presei de stat ruse citat de Reuters, adăugându-se astfel la șirul de pierderi militare de rang înalt suferite de Moscova.

Raportul, publicat pe aplicația de mesagerie Telegram de către reporterul televiziunii de stat Alexander Sladkov, nu a precizat cu exactitate când și unde a fost ucis generalul-maior Roman Kutuzov.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ministerului rus al Apărării.

Forțele ruse și-au intensificat atacurile pentru a cuceri Sievierodonetsk, un oraș-cheie din regiunea Donbas din estul Ucrainei, pe care Moscova îl vizează după ce nu a reușit să cucerească capitala Kiev la începutul războiului.

Rusia clasifică deja decesele militare drept secrete de stat chiar și în timp de pace și nu și-a actualizat cifrele oficiale privind victimele din Ucraina din 25 martie, când a declarat că 1.351 de soldați ruși au fost uciși de la începutul campaniei sale militare, la 24 februarie.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ucraina