x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un graffiti înfăţişând un sărut între Papa Francisc şi diavolul Trump a apărut la Roma

Un graffiti înfăţişând un sărut între Papa Francisc şi diavolul Trump a apărut la Roma

12 Mai 2017   •   10:45
Un graffiti înfăţişând un sărut între Papa Francisc şi diavolul Trump a apărut la Roma
Sursa foto: The Vancouver Sun

Un graffiti în mărime naturală care îl înfăţişează pe Papa Francisc sărutându-se cu un diavol cu chipul preşedintelui SUA, Donald Trump, a apărut joi la Roma, cu doar două săptămâni înainte de o întâlnire aparent dificilă, la Vatican, a celor doi lideri, informează DPA. 

Graffiti-ul, desenat pe hârtie şi apoi lipit pe un perete, a fost amplasat pe o stradă de lângă Castel Sant'Angelo, chiar peste râul Tibru faţă de Bazilica Sf. Petru, şi poartă semnătura lui Tvboy, un artist stradal italian, stabilit la Barcelona. Pe graffiti se pot citi cuvintele: "Binele iartă răul". 

Trump va fi primit în audienţă de către Papă pe 24 mai, iar întâlnirea se anunţă una ciudată, cunoscute fiind divergenţele de opinie dintre cei doi. Preşedintele american este un magnat imobiliar şi un star de reality TV, care adoră să se laude cu bogăţia sa, în timp ce Francisc este un preot provenind dintr-o familie săracă din Argentina care a declarat că vrea să conducă "o biserică săracă, pentru săraci". 

Cei doi au opinii diferite şi cu privire la schimbările climatice şi la valoarea capitalismului. Papa a criticat planul lui Trump de a construi un zid de-a lungul graniţei SUA-Mexic, considerându-l un act "ne-creştinesc", în timp ce Trump, de religie protestantă, a catalogat pe Twitter comentariile Papei drept "ruşinoase". Consiliul municipal din Roma a acoperit rapid graffiti-ul, spre nemulţumirea localnicilor, care apreciau lucrarea, scrie Agerpres.

Sursă foto: The Vancouver Sun - Twitter

×
Subiecte în articol: papa francisc graffiti trump roma