Un judecător de pace din statul american Louisiana a refuzat să cunune un tânăr afroamerican cu o femeie albă, susţinând că astfel de căsnicii oricum eşuează, iar cei ce vor avea de suferit vor fi copiii cuplului, transmite AFP. "Nu sunt rasist. Organizez ceremonii pentru cuplurile afroamericane chiar aici, în casa mea. În acest caz, mă gândesc numai la copii", a spus Keith Bardwell, judecător de pace în parohia Tangipahoa.
Magistratul a precizat că mariajele mixte nu durează mult timp, iar copiii născuţi din astfel de uniuni sunt respinşi atât de comunitatea afroamericană, cât şi de cea albă. "Nu oficiez căsătorii mixte pentru că nu vreau să planeze asupra copiilor o situaţie pe care aceştia nu şi-ar dori-o pentru sine. În adâncul sufletului, ştiu că aceşti copii vor suferi mai târziu", a mai spus Bardwell.
Cei doi tineri, Beth Humphrey şi Terence McKay s-au căsătorit, totuşi, într-o localitate vecină. "Nu-mi vine să cred că a făcut aşa ceva. Este o discriminare flagrantă", a declarat Beth Humphrey. Cuplul a depus plângere împotriva judecătorului de pace, iar Asociaţia americană pentru apărarea libertăţilor civile a cerut o sancţionare rapidă a magistratului. "Rămân la decizia mea, este dreptul meu să nu oficiez căsătorii pentru cupluri mixte", a conchis Bardwell.
Citește pe Antena3.ro