x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un marinar român a decedat pe nava pe care era îmbarcat

Un marinar român a decedat pe nava pe care era îmbarcat

06 Apr 2017   •   13:35
Un marinar român a decedat pe nava pe care era îmbarcat

Un constănțean a murit pe o navă comercială din Singapore, în drumul acesteia către China, în apele statului malaezian Sabah. Mevlit Stelian, inginer mecanic, în vârstă de 36 de ani, a decedat miercuri dimineața, în jurul orei locale 9:30 (4:30, ora României), în sala motoarelor.

''Bărbatul era angajat pe nava Berge Artic sub pavilion Panama. După primele informații, acesta ar fi suferit un accident. A fost depus la spitalul din Kota Kinabalu la medicină legală, iar după câteva zile se va afla și cauza morții. MAE prin serviciul consular roman din Malaesia este în legatură cu noi, cu autoritatile, cu soția și medicii spitalului. Mevlit era căsătorit și nu avea copii. SLN a transmis condoleanțe familiei. Soția a fost anunțată despre decesul soțului încă de ieri de agenția de crewing prin care a plecat navigatorul. Formalitățile de repatriere au început și se va acționa cu toata celeritatea pentru o cât mai urgentă repatriere a corpului neînsuflețit. Mevlit Stelian nu era membru ITF dar asigurăm familia de sprijinul SLN/ITF ca de obicei în aceste cazuri'', transmit reprezentanții SLN.

Prietenii apropiați au transmis deja mesaje emoționante: "RIP. Astăzi sunt foarte trist. Un prieten foarte bun din România, Stelian Mevlit, a murit. Am pretrecut momente frumoase împreună. O să-mi lipsești, prietene!" a scris Dilbag Sahota.

Presa malaeziană scrie că inginerul ar fi căzut de la înălțime și s-ar fi lovit la cap.

×