x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un marocan a făcut măcel în Ibiza, 10 persoane înjunghiate

Un marocan a făcut măcel în Ibiza, 10 persoane înjunghiate

23 Feb 2011   •   20:15

Un bărbat a înjunghiat numeroşi trecători pe insula spaniolă Ibiza din arhipelagul Balearelor, rănind între 10 şi 12 persoane fără un motiv evident, după care a fost arestat, anunţă Garda Civilă spaniolă, citată de AFP.

"În cursul după-amiezii, un bărbat înarmat cu un baston şi un cuţit a început să agreseze trecătorii. Se pare că a intrat şi într-un supermarket", declară un purtător de cuvânt al Gărzii Civile.

Oficialul citat a precizat că autorul agresiunii este "un bărbat de origine marocană născut în 1969 şi instalat de mult timp la Ibiza, având antecedente pentru rezistenţă opusă forţelor de ordine şi un temperament agresiv".

Bărbatul a fost imobilizat şi arestat de forţele de ordine.

Majoritatea răniţilor au fost transportaţi la spital, iar, potrivit presei, patru sunt în stare gravă.

×