x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un paramedic s-a transportat singur cu ambulanţa la spital după ce a suferit un atac de cord

Un paramedic s-a transportat singur cu ambulanţa la spital după ce a suferit un atac de cord

10 Mai 2017   •   21:40
Un paramedic s-a transportat singur cu ambulanţa la spital după ce a suferit un atac de cord

Un paramedic din Australia, aflat în timpul serviciului, a folosit echipamentul din dotare pentru a se autodiagnostica după ce a suferit un atac de cord, apoi a condus ambulanţa către cel mai apropiat spital din Victoria, informează marţi BBC. 

David Watson, în vârstă de 52 de ani, se afla singur în tura de duminică seară când a simţit ''dureri zdrobitoare în piept şi furnicături la ambele mâini", a declarat el pentru 9NEWS. El s-a îndreptat grăbit către ambulanţa sa şi a folosit electrocardiograful din dotare pentru a se autodiagnostica. În urma analizei, şi-a dat seama că suferise un atac de cord. 

Watson, care este paramedic de 25 de ani şi are doi copii, s-a urcat la volan şi a condus 100 de metri până la cel mai apropiat serviciu de urgenţă al Spitalului Casterton. ''Încercând să-mi salvez muşchiul cardiac m-am transportat cu ambulanţa la spital, am sunat la sonerie şi le-am spus că am dureri în piept'', a spus el într-o conferinţă de presă susţinută la Ambulance Victoria. 

El a fost transportat pe calea aerului la spitalul Geelong unde, la câteva minute de la aterizare, a suferit o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui cheag de sânge din arterele coronare. 

''Am fost treaz tot timpul. Ei mi-au scos un cheag şi au pus un stent'', a declarat Watson pentru programul matinal al postului de radio 3AW. ''Sunt norocos să fiu viu pentru că am fost rapid şi pentru că am putut să mă autodiagnostichez'', a completat el. 

Doctorii l-au sfătuit pe paramedic să îşi ia două luni de concediu pentru a se recupera. 

Printre simptomele atacului de cord se numără durerile în centrul pieptului, senzaţii neplăcute în alte zone ale corpului - în special cea de durere care iradiază din piept către mâini, maxilare, gât, spate sau abdomen, ameţeală, transpiraţii, dificultăţi de respiraţie, greaţă, anxietate şi tuse, menţionează sursa citată. Unele persoane care suferă un atac de cord, însă, pot resimţi dureri minore, iar în unele cazuri acestea pot chiar lipsi, în special în cazul femeilor, al bătrânilor şi al persoanelor diagnosticate cu diabet.AGERPRES

×