x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un pilot rus capturat in Siria a fost ucis

Un pilot rus capturat in Siria a fost ucis

03 Feb 2018   •   19:56
Un pilot rus capturat in Siria a fost ucis

Pilotul rus capturat sâmbătă de o grupare înarmată în provincia siriană Idleb (nord-vest), după ce avionul său a fost doborât, a fost ucis, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

 

Pilotul, care reuşise să sară cu paraşuta, a încercat să-şi folosească arma înainte de a fi încercuit, capturat şi împuşcat mortal, a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman, care nu a putut preciza din care grupare făceau parte autorii atacului.

Ministerul Apărării rus a confirmat informaţia, anunţând că un pilot rus a fost ucis sâmbătă în Siria după ce s-a paraşutat în teritoriul rebelilor după distrugerea în zbor a avionului său în timpul unei operaţiuni în regiunea Idleb.

"Un avion rus Su-25 s-a prăbuşit în timpul unei misiuni deasupra zonei de detensionare din Idleb. Pilotul a apucat să anunţe că se catapultează în zonă, aflată sub controlul luptătorilor din Frontul al-Nosra. Pilotul a fost ucis în luptele împotriva teroriştilor", a precizat ministerul rus, citat de agenţiile de presă ruse. AGERPRES

×
Subiecte în articol: pilot rus siria capturare inarmare grupare