Centrala nucleara bulgara Kozlodui a fost nevoita sa opreasca unul dintre reactoarele sale de 1.000 de megawati in urma unei probleme la nivelul unui generator, a anuntat intr-un comunicat, conducerea centralei, relateaza AFP.
"La 26 mai, la ora 19.52 (19.52 ora Romaniei), reactorul de 1.000 de megawati numarul sase a fost intrerupt de la sistemul electric in urma activarii automate a unui sistem de protectie a generatorului sau", a explicat conducerea centralei.
Singura centrala nucleara bulgara, Kozlodui functioneaza cu doua reactoare, dupa ce a inchis alte patru, mai vechi, la presiunea Uniunii Europene.
Generatorul se afla la exteriorul circuitului radioactiv al reactorului, a precizat conducerea centralei, adaugand ca incidentul nu a provocat scurgeri radioactive. "Problema tehnologica" aflata la originea acestei proceduri a fost depistata, a afirmat comunicatul, fara sa ofere mai multe precizari.
"Inchiderea generatorului nu a avut drept consecinta activarea unei inchideri de urgenta a reactorului", ceea ce inseamna ca reactorul a fost deconectat manual.
Reactorul ar trebui sa fie reconectat luni la circuitul electric al centralei.
Mediafax