x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un român, rănit în cutremurul din nordul Italiei. 15 oameni au murit în urma seismului de 5,8 grade pe scara Richter (VIDEO)

Un român, rănit în cutremurul din nordul Italiei. 15 oameni au murit în urma seismului de 5,8 grade pe scara Richter (VIDEO)

29 Mai 2012   •   07:37
Un român, rănit în cutremurul din nordul Italiei. 15 oameni au murit în urma seismului de 5,8 grade pe scara Richter (VIDEO)

UPDATE 15:00 - Un cetatean roman a fost ranit la un picior in cutremurul produs in aceasta dimineata in zona de Nord a Italiei. "In momentul de fata, urmare a investigatiilor facute de consulatul nostru de la Milano, exista un cetatean roman ranit in localitatea Mirandola. Numele lui este Popa Laurentiu Danile, in varsta de 44 de ani, care a suferit un accident usor la un picior, el primind deja ingrijirile medicale necesare", a afirmat purtatorul de cuvant al MAE, Ovidiu Dranga. Oficialul MAE a precizat ca exista posibilitatea ca mai multi romani sa fie sinistrati in urma cutremurului.

"Consulatele generale de la Bologna, Trieste si Milano sunt in permanenta legatura cu autoritatile italiene pentru a afla informatii despre cetatenii romani. Aceste detalii vor fi actualizate pe masura ce vom avea informatii suplimentare", a mai spus Dranga.

O noua replica, cu magnitudinea 5,6 grade pe scara Richter, s-a produs in Italia. Anterior, alte doua replici, de 5,3 si 5,1 grade pe scara Richter, s-au produs in zona de nord a Italiei.

UPDATE 14:00 - O replica a cutremurului din aceasta dimineata s-a inregistrat in Italia. Seismul a avut magnitudinea peste 5,3 grade pe scara Richter, anunta Sky.it. Potrivit datelor preliminare ale institutului, noul cutremur s-a produs la o adancime de doar un kilometru. Sky.it informeaza ca cel putin 15 persoane au murit in urma cutremurului inregistrat in provincia Modena, cu magnituinea de 5,8.

Citeste si Italia s-a cutremurat de 417 de ori in ultimele zece zile

UPDATE 13:30 - Cutremurul cu magnitudinea de 5,8 produs, in aceasta dimineata, in apropiere de Modena, in zona de centru-nord a Italiei, a provocat moartea a cel putin zece persoane, au anuntat carabinierii, potrivit agentiei Ansa. Cele zece persoane au murit la San Felice del Panaro, Mirandola, Concordia si in Finale.

Un cutremur cu magnitudinea 5,8 s-a produs, in aceasta dimineata, in nord-estul Italiei. Epicentrul seismului a fost localizat in Emilia-Romagna, regiune deja afectata in urma cu zece zile de un seism soldat cu sase morti si mii de sinistrati, relateaza sky.it. Potrivit tgcom24.mediaset.it, cinci persoane au murit si mai multe cladiri s-au prabusit.

Seismul a fost resimtit in jurul orei 7.00 GMT (10.00, ora Romaniei) in toata regiunea de centru-nord din Italia, de la Bolzano, langa frontiera cu Austria, pana la Milano, Bologna, dar si in Toscana, la Florenta si Pisa, unde birourile publice au fost evacuate ca masura de precautie.

Acest nou cutremur urmeaza unuia tot de 6 grade, al carui epicentru a fost localizat in regiunea Ferrara, nord-centrul Italiei.

Cel putin cinci persoane au murit si mai multe au fost ranite in urma seismului de magnitudinea 5,8 grade, relateaza tgcom24.mediaset.it. Cele cinci victime sunt din Mirandola, San Felice sul Panaro, Concordia si Finale Emilia.

"Exista victime. Situatia este foarte grava, unii oameni sunt prinsi sub ruine", a declarat primarul Alberto Silvestri, la postul SkyTG24.

In Mirandola, patru muncitori au fost prinsi sub daramaturile unui antrepozit, iar pompierii incearca sa-i salveze.

Cutremurul fost simtit din Piemont, nord-vestul tarii, pana la Venetia, in nord-est.

Scoli si magazine din toata zona au fost evacuate pentru scurt timp. Liniile feroviare care leaga Bologna de alte orase din nord au fost oprite in timp ce autoritatile verifica eventualele pagube.

Seismul a afectat aceeasi regiune ca si cel de 6 grade produs in dimineata zilei de 20 mai, cand au murit sapte oameni si multe cladiri s-au prabusit.

Dupa seismul de la 20 mai, peste 400 de cutremure au fost inregistrate, dintre care trei cu magnitudinea peste 5 grade si 15 intre 4 si 5 grade.

×