Un satelit european se va prăbuşi pe planeta noastră în câteva săptămâni. Satelitul GOCE, care a fost trimis pe orbita Terrei în 2009 pentru a studia gravitaţia planetei noastre, va rămâne fără combustibil in luna octombrie, scrie Fox News.
Scroll pentru video
Acest "Ferrari al spaţiului", cum l-a denumit Agenţia Spaţială Europeană, a costat 450 de milioane de dolari şi a elaborat, în timpul misiunii, cel mai exact model de până acum al câmpului gravitaţional al Terrei. De asemenea, el a facut prima hartă de înaltă rezoluţie a limitei dintre scoarţa terestră şi mantaua planetei noastre.
La mijlocul lunii octombrie, satelitul va începe să coboare de la altitudinea de 224 kilometri. Cea mai mare parte se va dezintegra în atmosferă, însă vor fi şi bucăţi care vor atinge suprafaţa Pământului. Nu se ştie încă locul în care va cădea satelitul.