x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un senator american cere companiei Google să retragă înregistrări publicate de terorişti pe YouTube

Un senator american cere companiei Google să retragă înregistrări publicate de terorişti pe YouTube

20 Mai 2008   •   00:00

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Guvernamentale şi Securitate, Joe Lieberman, a cerut luni companiei Google, care deţine site-ul YouTube, să retragă înregistrările video publicate de organizaţii teroriste ca reţeaua al-Qaida, informează site-ul Senatului american.



Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Guvernamentale şi Securitate, Joe Lieberman, a cerut luni companiei Google, care deţine site-ul YouTube, să retragă înregistrările video publicate de organizaţii teroriste ca reţeaua al-Qaida, informează site-ul Senatului american.

Înregistrările, disponibile pe site-ul YouTube, prezintă asasinate, moartea unor soldaţi american sau civili, antrenamente cu arme, discursuri ale liderilor al-Qaida şi alte materiale menite să încurajeze violenţele împotriva statelor occidentale.

Înregistrările poartă sigla al-Qaida, aşa cum se arată într-un raport intitulat "Extremismul islamist violent, Internetul şi ameninţarea teroristă din ţară" realizat de o comisie a Senatului american. Sigla acestor producţii este uşor de recunoscut şi nu presupune eforturi deosebite din partea Google pentru a înlătura aceste înregistrări de pe site-urile sale.

Lieberman a cerut companiei Google să îşi consolideze standardele şi să respingă înregistrarile care expun violenţă gratuită sau persoane "rănite, atacate sau umilite".

"Organizaţiile islamiste teroriste utilizează site-ul YouTube pentru propagandă, pentru a atrage adepţi şi a oferi antrenament", a explicat senatorul în scrisoarea adresată companiei Google.

"Site-ul YouTube permite grupărilor teroriste să îşi menţină o voce amplificată, persuasivă şi activă, în pofida operaţiunillor militare de succes ale forţelor de ordine şi serviciilor de informaţii", subliniază el.

"Protejarea cetăţenilor noştri de atacurile teroriste constituie o prioritate pentru administraţia noastră. Sectorul privat ne poate ajuta în acest sens. Luînd măsuri împotriva celor care utilizează YouTube pentru a propaga scopurile şi metodele celor care vor să ucidă persoane nevinovate, Google va avea o contribuţie unică la acest efort naţional important", încheie senatorul Lieberman.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: externe google youtube