x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un tânăr croat a devenit primul preot budist în închisorile din Australia

Un tânăr croat a devenit primul preot budist în închisorile din Australia

04 Sep 2022   •   22:00
Un tânăr croat a devenit primul preot budist în închisorile din Australia

Australia angajează preoţi budişti pentru închisori şi centre de corecţie, iar Dan Troyak este primul angajat pe această poziție. El spune că până de curând credea că „religia nu e pentru el”, dar acum este angajat cu normă întreagă ca preot budist într-o închisoare de lângă Sydney.

La vârsta de 20 de ani, Troyak a început să mediteze cu un guru în India. „A fost o experienţă ce îţi schimbă viaţa”, susține el. Dar a simţit că mai are de învăţat, aşa că în urmă cu şapte ani a mers în Tokyo, la maestrul tibetan Dzongsar Khyentse Rinpoche, unde a rămas să studieze budismul.

În închisorile din Australia sunt preoţi creştini și musulmani, iar el este singurul budist. „Jobul” său constă nu doar în „serviciul religios”, ci şi în suport mental, emoţional şi spiritual pentru deţinuţi.

„Meditaţia este un instrument extrem de puternic într-o închisoare, iar cea budistă este diferită de cele promovate de psihologi. În Australia, circa 76% din cei închişi au probleme de sănătate mintală. Şi cei care intră sănătoşi, se îmbolnăvesc aici”, spune preotul budist, într-un interviu pentru publicaţia Tricycle.

Troyak mai spune că îi ajută pe deţinuţi să se concentreze, să facă faţă emoţiilor puternice şi anxietăţii. Iar cei care se concentrează greu şi nu-şi găsesc locul primesc mantre pe care le pot recita.
 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: preot budist