x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria: Jobbik vrea o agenţie anticorupţie pe modelul DNA

Ungaria: Jobbik vrea o agenţie anticorupţie pe modelul DNA

13 Mar 2018   •   16:18
Ungaria: Jobbik vrea o agenţie anticorupţie pe modelul DNA

Liderul partidului extremist ungar Jobbik, Gabor Vona, a anunţat marţi că, în cazul în care formaţiunea sa politică va câştiga alegerile parlamentare din 8 aprilie, va crea o agenţie anticorupţie pe modelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România (DNA), va numi un nou procuror-general şi va abroga dreptul la imunitate al parlamentarilor.

 

Într-o întâlnire cu simpatizanţii Jobbik desfăşurată la Bekes, în sud-estul ţării, Vona a subliniat că partidul său este decis să stopeze corupţia, să soluţioneze problemele din sistemul public de sănătate şi să creeze un sistem de pensii echitabil.

El a estimat că în cazul unei prezenţe ridicate la vot în 8 aprilie sunt şanse ca partidul Fidesz, aflat în prezent la guvernare, să piardă puterea.

În opinia liderului Jobbik, cea mai mare problemă a Ungariei este emigraţia - despre care guvernului condus de Viktor Orban 'nu îi pasă', potrivit lui Gabor Vona - şi nu imigraţia.

Drept reacţie, partidul Fidesz a afirmat că Gabor Vona este 'însetat de putere' şi capabil de orice în schimbul banilor. Formaţiunea de guvernământ l-a acuzat pe liderul Jobbik că este 'omul lui Soros', susţinând că în Jobbik nu se poate 'avea încredere atunci când este vorba de protejarea Ungariei'. AGERPRES

×