Ungaria a lansat sâmbătă o campanie antieuropeană în care cere cetăţenilor opiniile lor faţă de politicile de la Bruxelles care, potrivit guvernului ungar, ameninţă independenţa ţării, relatează AFP.
Chestionarul intitulat 'Să oprim Bruxelles-ul' a fost trimis către fiecare casă din Ungaria, a declarat un înalt oficial guvernamental, la lansarea oficială a campaniei.
'Urmează mari decizii şi lupte şi Ungaria nu poate ieşi victorioasă decâ dacă are sprijinul întregii ţări', a declarat Bence Tuzson.
Chestionarul include şase întrebări, referitoare în special la problema imigraţiei.
'Ce trebuie să facă Ungaria atunci când, în pofida unei recente serii de atacuri teroriste în Europa, Bruxelles-ul doreşte să o forţeze să permită intrarea migranţilor care au ajuns ilegal în ţară?', este una dintre întrebări - care ca răspuns oferă posibilitatea de a alege între 'a permite acestor migranţi să se deplaseze liber pe teritoriul ţării' sau 'ca aceştia să fie menţinuţi sub supraveghere până când autorităţile decid cu privire la cazul lor', notează AFP.
Guvernul premierului conservator Viktor Orban, a ordonat, cu reguli care au intrat în vigoare săptămâna trecută, detenţia pe termen nedefinit a migranţilor în tabere situate la frontieră.
O altă întrebare se referă la organizaţiile nonguvernamentale (ONG-uri) internaţionale, care potrivit guvernului ungar, susţin imigraţia ilegală sau se 'amestecă' în afacerile interne ale ţării.
De câteva luni, guvernul ungar încearcă să reprime diverse ONG-uri pe care le califică drept 'politice' sau 'militanţi mercenari' - în special cele fondate de miliardarul de origine ungară George Soros, menţionează AFP.AGERPRES