x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria se relaxează pe 3 mai

Ungaria se relaxează pe 3 mai

24 Apr 2020   •   19:30
Ungaria se relaxează pe 3 mai
Sursa foto: Minisztereln

Guvernul ungar va decide săptămâna viitoare care vor fi noile măsuri de limitare a răspândirii coronavirusului, în contextul în care ţara se pregăteşte de o repornire a economiei, a spus, ieri, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, a anunțat Reuters.

Actualele restricţii vor rămâne în vigoare până la 3 mai, după care va fi necesar un nou set de reguli pentru a permite gradual economiei să revină la normal, a afirmat Gulyas. Noile restricţii vor garanta că persoanele cele mai vulnerabile vor fi protejate şi că activitatea economică poate fi reluată, a mai precizat el.  Potrivit lui Gulyas, guvernul va ţine cont de exemplele internaţionale şi de „aspectele care sprijină din ce în ce mai mult necesitatea inevitabilă de a reporni economia”, ceea ce se poate face doar „gradual şi conform unui program strict”. Viktor Orban a declarat că, la 3 sau 4 mai, va prezenta un plan de revenire treptată la normalitate şi că, până atunci, Ungaria va fi pregătită să facă faţă oricărei creşteri a numărului de infectări.

 

De la declanşarea epidemiei, Ungaria a raportat 2.284 cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 239 de decese.

×