x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Uniforme de camuflaj pentru armata afgană, în condiţiile în care pădurile acoperă doar 2,1% din Afganistan

Uniforme de camuflaj pentru armata afgană, în condiţiile în care pădurile acoperă doar 2,1% din Afganistan

22 Iun 2017   •   08:45
Uniforme de camuflaj pentru armata afgană, în condiţiile în care pădurile acoperă doar 2,1% din Afganistan

Uniforme militare costisitoare furnizate de SUA armatei afgane s-ar putea dovedi inutile, întrucât reprezintă costume de camuflaj inadaptate mediului din Afganistan, unde pădurile ocupă doar 2,1% din suprafaţă, potrivit unui raport oficial american, care subliniază încă o dată risipa din banii contribuabililor SUA în Afganistan, relatează AFP. 

Potrivit lui John Sopko, inspector general pentru reconstrucţia Afganistanului, începând din 2007, SUA au furnizat armatei afgane 1,3 milioane de uniforme de camuflaj de tip "pădure" verde-închis, în timp ce "pădurea acoperă doar 2,1% din suprafaţa totală a ţării". 

Acest tip de camuflaj a fost ales fără a verifica eficacitatea sa în această ţară din simplul motiv că ministrului apărării afgan de atunci, Abdul Rahim Wardak, "îi plăcuseră" fotografiile care i-au fost prezentate cu acest tip de uniformă, conform aceluiaşi raport. 

"Nici guvernul american, nici guvernul afgan nu s-au gândit dacă acest tip de uniformă este adaptat mediului afgan sau dacă deranjează operaţiunile oferind o ţintă mai evidentă inamicului", critică documentul. 

Mai mult, aceste uniforme de camuflaj sunt protejate prin drepturi de proprietate intelectuală, ceea ce le-a crescut costul. 

Alegerea uniformelor de camuflaj standard, ca cele ale poliţiei afgane, ar fi permis economisirea a circa 28 milioane de dolari, conform documentului citat. 

"Ce s-ar fi întâmplat dacă ministrul ar fi îndrăgit (culorile) violet sau roz?", a întrebat retoric Sopko într-un interviu pentru cotidianul USA Today. "Am pierdut 28 de milioane de dolari în numele modei pentru că ministrul apărării gândea că (uniformele de camuflaj) sunt frumoase!", a exclamat el. 

SUA au cheltuit mai mult de o mie de miliarde în Afganistan din 2002 pentru efortul de război, reconstrucţie şi asistenţă. 

Inspectorul general Sopko denunţă cu regularitate risipa şi fondurile pierdute în această ţară, erodată de corupţie, al cărui guvern beneficiază de sprijinul Statelor Unite şi al comunităţii internaţionale. 

SUA dispun de un efectiv de 8.400 de militari în Afganistan pentru a consilia armata afgană şi a efectua misiuni împotriva jihadiştilor Statului Islamic. 

Pentagonul studiază în prezent posibilitatea trimiterii altor 3.000-5.000 de soldaţi suplimentar pentru a ajuta Kabulul să recâştige avantajul împotriva talibanilor. 

Şeful Pentagonului, Jim Mattis, a promis că nivelul eforturilor va fi stabilit în curând în cadrul definirii noii strategii americane în Afganistan şi în regiune. AGERPRES

×