Aproape 5.000 de militari britanici de infanterie nu pot fi mobilizaţi în luptă din cauza unor boli sau răni de ordin fizic sau mental, din cauza unei forme fizice necorespunzătoare sau din motive ce nu ţin de domeniul medical, a declarat Ministerul Apărării, citat de Sky News.
Parlamentarul conservator Bernard Jenkin, care a obţinut datele într-un răspuns scris al Parlamentului, a spus că situaţia afectează unul din cinci infanterişti. "A avea 20 la sută din infanterie inaptă pentru îndatoririle pentru care este în principal angajată şi instruită este o cifră foarte surprinzătoare", a spus el. "Aceasta reflectă efectul pe termen lung al operaţiunilor susţinute şi merită de amintit că Guvernul poate plăti pentru muniţie suplimentară şi alte costuri de operaţiuni, dar ei nu finanţează recrutarea şi instruirea de personal pentru înlocuirea celor care devin inapţi pentru luptă", a adăugat Jenkin.
Mai multe cazuri au vizat militari sub 18 ani, femei-soldat însărcinate, cei scutiţi de îndatoriri combative în urma decesului unui apropiat şi personal care se confruntă cu măsuri disciplinare.
Pe de altă parte, Ministerul Apărării a declarat că unii dintre cei clasificaţi ca neputând fi mobilizaţi în totalitate pe câmpul de luptă ar putea să lucreze în continuare în această zonă, cu condiţia ca o asistenţa medicală corespunzătoare să fie asigurată în teatrul de operaţiuni. "Majoritatea celor clasaţi incapabili din punct de vedere medical să fie mobilizaţi sunt suficient de apţi pentru sarcinile care le sunt încredinţate", a declarat un purtător de cuvânt al armatei.
Citește pe Antena3.ro